Miercuri 18 Decembrie

Analiză: Unul din cinci români are restanțe la facturi mai mari de trei salarii


Românii au acumulat mai multe datorii în 2022 față de anul trecut, arată rezultatele celui mai recent studiu național care reflectă atitudinile și obiceiurile românilor în domeniul financiar. 

22% dintre români au restanțe, majoritatea la plata facturilor (15%), la returnarea împrumuturilor (8%), dar și la rate (7%), potrivit unei analize realizată în luna noiembrie a acestui an. 

Mai mult de jumătate dintre restanțieri datorează cel mult valoarea unui venit lunar iar 16% au deja de plată mai mult de trei venituri lunare. Veniturile insuficiente sau lipsa unei surse de venit, dar și apariția unor probleme de sănătate sunt principalele motive pentru acumularea restanțelor, notează Antena 3 CNN

Doar 20% dintre cei intervievați declară repercusiunile legale ca fiind principalul motiv de plată și puțin sub acest procent ar plăti din obligație morală. Cu toate acestea, aproape toți cei intervievați anul acesta spun că prioritizează plata facturilor la utilități, pe care nu o amână de obicei niciodată, în detrimentul cheltuielilor cu sănătatea. 

Am demarat această cercetare într-un context economic special, dificil pentru finanțele personale ale românilor cu credite, dar și a celor care plătesc alimente, utilități și servicii. De aceea, am urmărit să aflăm un barometru al datoriilor și să vedem câți dintre români și le asumă, fiindcă acesta e primul pas spre echilibrarea situației financiare pentru iarna care vine și pentru anul viitor”, a declarat CEO KRUK România, compania care a realizat analiza. 

Mai mult de jumătate din familiile din România nu au posibilitatea de a face economii

Economisirea nu e o prioritate în 2022, relevă studiul. Mai bine de jumătate din familiile din România nu fac economii, 44% declară că au avut datorii în creștere față de anul trecut, iar 50 spun că e dificil sau foarte dificil să le achite. 

Ca să evităm o spirală a datoriilor, e necesar sa ne evaluăm corect veniturile, să economisim inteligent, să prioritizăm și să limităm cheltuielile până la ceea ce e cu adevărat esențial, să învățăm cum să ne gestionam dările astfel încât să ne asigurăm că scăpăm de stresul generat de ele”, a mai declarat CEO KRUK România. 

În ultimii 15 ani, peste o jumătate de million de români și-au asumat datoriile și le-au plătit integral către KRUK, iar valoarea lor s-a reîntors în circuitul financiar. Chiar dacă noi înțelegem orice situație financiară și susținem pas cu pas plata la timp, responsabilitatea e tot a clientului și e foarte important ca acesta să conștientizeze consecințele”, completează acesta., potrivit Adevărul

Unul din trei români trăiește cu strictul necesar

30% dintre români trăiesc doar cu strictul necesar și doar 40% declară că au bani pentru un trai decent. Cu toate acestea, suma medie economisită este în ușoară creștere față de anul trecut, de la 960 de lei la 1125 de lei pe lună. Chiar și asa, numai 40% dintre cei care fac economii pot trăi din fondurile de urgență maximum trei luni. 30% nu își fac astfel de fonduri.

Acelasi procent care ar fi investit anul trecut în afaceri, anul acesta declară că ar ține, mai bine, banii la saltea. Doar 3% ar investi la bursă. Majoritatea (37%) ar depune, în continuare, banii la bancă. A crescut interesul pentru plata creditelor, iar băncile au rămas cea mai sigură variantă de creditare pentru români.


Comentarii Facebook