Miercuri 18 Decembrie

Angajați „de împrumut” pe piața muncii. Tot mai mulți români își oferă serviciile în regim de „închiriat”, pe perioade determinate


Angajaţii de închiriat sunt un nou trend apărut pe piața muncii de la noi din țară. Patronii încep să se bazeze tot mai mult pe personal în leasing de la agenţii specializate, cel mai des pentru perioade scurte, sau bine determinate. 

Deși firmele de leasing pentru angajaţi există de peste douăzeci de ani în România, cei mai mulți clienți au început să apară doar în ultimii ani, de când s-a amplificat criza de lucrători, potrivit Observator

Numărul de angajaţi pe perioade determinate a crescut de 20 de ori în aproape un deceniu. Anul trecut erau aproape 100.000, distribuiţi de câteva sute de agenţii de leasing răspândite în toată ţara. Fenomenul ia amploare în foarte multe domenii: de la HoReCa, la industria farmaceutică, retail sau logistică. Flexibilitatea ar fi principalul atu pentru companiile care au angajaţi în leasing. În plus, acestea economisesc timp şi bani, cu ajutorul agenţiilor. 

„Noi ne obligăm să menţinem aceiaşi oameni, sau atunci când se întâmplă să ne plece oameni să-i avem imediat disponibili pe înlocuitorii lor, în aşa fel încât să nu rămână goluri pe o banda de producţie. Nu ai pierderi la producţia, la comenzile tale şi doi, nu ai pierderi cu a recruta alte persoane în cine ştie cât timp", spune Carmen Savu, director agenţie leasing.

Cristian este şofer de profesie şi este unul din angajații temporari la o firmă de leasing de personal, care i-a găsit loc de muncă. Lucrează cu un contract pe perioadă determinată de peste un an şi este mulţumit de alegerea pe care a făcut-o. „Din punctul meu de vedere este OK. Şi colegii mei sunt mai vechi, au rămas atâta timp şi asta înseamnă că este un loc de muncă OK".

Ioana a fost și ea parte din forța de muncă "de împrumut", dar în domeniul vânzărilor. Perioada de contract oferită şi beneficiile pe care le-a primit au convins-o să colaboreze doi ani cu o firmă de leasing. 

„Am avut un salariu mai competitiv decât cele aflate în piaţă la momentul respectiv şi am avut mai multe beneficii incluse în pachetul salarial, de tipul asigurărilor medicale. Firma de leasing se ocupă de chestiunile administrative: de deconturi, de salarii", povesteşte Ioana, fost angajat temporar.

Economiştii văd şi dezavantaje în trendul angajaţilor „de împrumut”, pe termen lung. 

„Creează instabilitate foarte multă la nivel de venituri, la nivel de planuri pe care poţi să ţi le faci. Accesul la finanţare, luarea unui credit pentru o achiziţie mare, angajaţii ar trebui să aibă mare grijă atunci când intră în colaborări pe termen determinat, pe contracte de genul ăsta", arată Adrian Asoltanie, consultant financiar, potrivit sursei citate anterior. 

Anul trecut, peste 27 de milioane de oameni s-au angajat temporar în Uniunea Europeană. Ţările europene în care se practică cel mai mult această practică, a „angajaţilor de împrumut” sunt Germania, Franţa, Spania şi Polonia.

Comentarii Facebook