Miercuri 18 Decembrie

Angajații români care vor primi în luna ianuarie un plus de 10% la salariu


O categorie de angajați din România ar urma să primească, în luna aprilie, un plus de 10% la salariu. Este vorba despre cadrele didactice, care ar putea primi banii pentru a doua tranșă a diferențelor salariale din perioada 2017-2021, spun surse pentru Edupedu.ro

Asta, ca urmare a aplicării prevederilor ordonanței de urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022. Cu alte cuvinte, profesorii ar putea lua, în această lună, în plus, 10% din valoarea diferențelor salariale. Mai mult decât atât, tot luna aceasta se vor plăti și sentințe, acolo unde mai sunt de plătit, dar și dobânzi, unde este cazul, potrivit acelorași surse. 

Angajații din învățământ își vor primi banii mai devreme luna aceasta

Atât cadrele didactice cât și angajații din învățământ își vor primi, luna aceasta, salariul pe data de 11 aprilie, potrivit unui ordin publicat în Monitorul Oficial. Ziua de salariu pentru profesori și angajații din Educație a fost modificată în aprilie, ca să nu se suprapună cu Vinerea mare. 

Despre diferențele salariale ale profesorilor 

Ordonanța de Urgență nr. 48 din 14 aprilie 2022 este cea care stabilește modalitatea în care se face plata diferențelor salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021. 

Proiectul de ordonanță a fost elaborat după negocierile dintre guvern și reprezentanții profesorilor, după ce sindicatele acestora au obținut în instanță plata diferențelor salariale. 

Pentru anul 2022, sumele s-au plătit într-o singură tranșă în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, prevede art. 4, alin. (4) din ordonanța amintită. 

Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale stabilite se plătesc eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, astfel: 

  • în primul an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 5% din valoarea diferențelor salariale; 
  • în al doilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 10% din valoarea diferențelor salariale; 
  • în al treilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale; 
  • în al patrulea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 25% din valoarea diferențelor salariale; 
  • în al cincilea an calendaristic de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se plătește 35% din valoarea diferențelor salariale. 

Conform ordonanței de urgență de mai sus, plata sumelor se face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie. 

Comentarii Facebook