Duminica 22 Decembrie

Apartament cu două camere și Volkswagen Tiguan, marile premii de Crăciun de la Iulius Mall. Vezi cum poți câștiga(P)


În acest sfârșit de săptămână, Iulius Mall dă startul sezonului de iarnă, iar clujenii se pot bucura de evenimente speciale, premii surpriză și un decor special amenajat.

În cadrul campaniei „De Crăciun ai ce-ţi doreşti: o maşină sau o casă ca-n poveşti”, Iulius Mall Cluj îi răsfaţă pe clienţi cu premii valoroase. În perioada 29 noiembrie – 24 decembrie 2013, cumpărăturile de minimum 100 de lei din magazinele preferate garantează participarea la marea tombolă. În ajunul Crăciunului, la ora 12.00, Iulius Mall va face fericiţi doi cumpărători, care, în urma tragerilor la sorţi, vor fi desemnaţi câştigătorii a două chei. Una dintre acestea va transforma un client în proprietarul unui apartament cu două camere, superfinisat, iar cealaltă va deschide portiera unui autoturism Volkswagen Tiguan. Este pentru al treilea an consecutiv când Iulius Mall oferă un cadou foarte valoros de Crăciun: o casă la cheie. În plus, zilnic, primii 100 de clienţi care fac cumpărături de minimum 100 de lei sunt răsplătiţi cu premii instant.

Sâmbătă, 30 noiembrie 2013, începând cu ora 19.00, clujenii sunt invitați să aprindă decoraţiunile de Crăciun din Iulius Mall. Peste 100.000 de luminiţe vor încânta publicul clujean şi vor aduce spiritul sărbătorilor mai aproape.

În aşteptarea lui Moş Crăciun, cei mici se vor bucura de frumuseţea impunătorului brad de la intrarea principală a Iulius Mall, cu o înălţime de 10 metri, împodobit cu cele mai frumoase ornamente şi cu soldăţei. Alţi brazi acoperiţi cu luminiţe, globuri şi ghirlande colorate vor contura feeria sărbătorilor în Iulius Mall. Clienţii vor putea admira şi o scenetă haioasă, reprezentându-i pe Moş Crăciun şi Crăciuniţa, cu o înălţime de 8 metri şi luminată cu reflectoare colorate. Atriumul va fi decorat cu baloane gigantice şi plase cu leduri. Decoraţiuni spectaculoase îi vor încânta pe clujeni şi în Iulius Parc, acolo unde va fi amplasată o piramidă din globuri de mari dimensiuni, pusă în valoare de reflectoare cu jocuri de lumini în diverse culori. De asemenea, o parte dintre copaci vor fi împodobiţi cu nenumărate beculeţe.

Tot sâmbătă va avea loc o paradă inedită, care să le spună o „Poveste de Crăciun” clujenilor. Astfel între orele 19.00 şi 21.00, clienţii se vor întâlni cu Moş Crăciun, însoţit de Crăciuniţa, spiriduşi, fulgi de nea pe role, clopoţei şi soldăţei pe catalige. Atmosfera va fi întregită de acordurile unui violonist şi de notele muzicale fredonate de două soprane. Întâlnirea cu îndrăgitele personaje va avea loc în fiecare sâmbătă şi duminică, între orele 18.00 – 20.00, până la Crăciun.

Ducu Hotima şi Răzvan Krivach vor oferi și ei un spectacol inedit, care îmbină elementele sonore tradiţionale de Crăciun cu influenţe de jazz. Seara va fi completată cu un foc de artificii extraordinar, în Iulius Parc, care va aduce magia Crăciunului în inimile celor prezenţi.

Comentarii Facebook