Duminica 22 Decembrie

Au început lucrările de extindere şi modernizare a Parcului Industrial TETAROM 1 - FOTO

 

Lucrările de extindere și modernizare a Parcului Industrial Tetarom 1 au fost inaugurate vineri, 4 iulie, de conducerea Consiliului Județean Cluj.

 

Lucrările de modernizare şi extindere cu 16,8 hectare a Parcului Industrial Tetarom I vor fi realizate de Asocierea formată din S.C ACI SA Cluj, S.C Nord Conforest SA şi S.C Electromontaj SA, valoarea contractului fiind de 42.131.559 lei fără TVA din care finanţarea nerambursabilă asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională este de 50%. 

 

În condiţiile în care de realizarea noii infrastructuri de afaceri care face obiectul acestui proiect vor beneficia numeroase firme dar şi un număr însemnat de clujeni care vor lucra în această locaţie, vom urmări cu maximă atenţie şi ne vom asigura că lucrările vor fi finalizate la termen, în maxim 17 luni. Preocuparea noastră este ca lucrările să se finalizeze în bune condiţii şi cât mai rapid posibil întrucât interesul potenţialilor investitori este unul extrem de mare, printre cei care şi-au exprimat intenţia în acest sens fiind companii clujene de renume precum Banca Transilvania, Energobit sau Agressione Group dar şi numeroase alte companii româneşti sau străine”, a declarat vicepreşedinte CJ Cluj, Ioan Oleleu.

 

Obiectivul general al proiectului de extindere a Parcului Industrial TETAROM I îl constituie creşterea calităţii vieţii şi crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, tinerilor absolvenţi ai universităţilor clujene li se oferă tot mai multe şanse pe piaţa muncii, prin absorbirea lor de către firmele noilor investitori sau cele care îşi extind activitatea din Parcurile Industriale. Fiind clujean, la rândul său, executantul lucrărilor şi-a exprimat intenţia de a folosi forţa de muncă de pe piaţa locală, aproximativ 100 de clujeni urmând să muncească pe viitorul şantier.

 

Prin dezvoltarea şi extinderea cu 168.077 mp a parcului industrial Tetarom 1, Consiliul Judeţean Cluj îşi propune extinderea activităţii în domeniul serviciilor suport de sprijinire a afacerilor, care să susţină atât dezvoltarea activităţii economice a întreprinderilor mici şi mijlocii  autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune. Practic, în cadrul acestui proiect de promovare a dezvoltării durabile corespunzătoare mediului de afaceri vor fi edificate două  hale de depozitare cu o suprafaţă utilă totală de aproximativ 4500 de mp, reţele de utilităţi publice, peste 550 de metri de drumuri şi 178 de locuri de parcare. În acest fel se urmăreşte atragerea, până în anul 2017, a unui număr de 47 de IMM-uri care vor crea  minim 300 de noi locuri de muncă. 

 

Asistăm astăzi la un moment extrem de important, acela al începerii lucrărilor de extindere a Parcului Industrial TETAROM I, ocupat integral în prezent şi care continuă să suscite un interes maxim pentru numeroşi investitori români şi străini. Acest lucru nu poate decât să ne bucure întrucât, după cum am mai afirmat, prioritatea absolută a Consiliului Judeţean o reprezintă crearea de noi locuri de muncă. În acelaşi timp, alături de dorinţa noastră de a atrage şi de a sprijini cât mai mulţi investitori străini, consider că o atenţie cel puţin egală trebuie acordată susţinerii investitorilor autohtoni al căror profit este reinvestit pe plan local, astfel încât întreaga comunitate să beneficieze, în mod direct, de pe urma milioanelor de euro investite”, a declarat Vakar Istvan, Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj cu atribuţii delegate de Preşedinte.

 

Parcul Industrial Tetarom I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 mp, în cadrul său fiind deja create peste 2000 de locuri de muncă. Tetarom I găzduieşte o hală multifuncţională care cuprinde 1700 de mp spaţii de birouri şi 3.200 de mp de spaţii de producţie, un incubator de afaceri cu peste 1100 de mp spaţii de birouri şi un Centru de afaceri. În prezent, aici îşi desfăşoară activitatea companii precum EnergoBit, Banca Transilvania, RCC Consult, EGH Import Export, Agressione Expres Impex, Siemens sau CBC Development Design, valoarea totală a investiţiilor acestora cifrându-se la peste 60 de milioane de euro.

 

Comentarii Facebook