Duminica 22 Decembrie

Au înnebunit proprietarii de apartamente în Cluj? Chirie la demisol, 500 de euro pentru o „boxă” de 30 m2 - FOTO


Clujul imobiliar nu încetează să surprindă! Un apartament de 30 mp, cu o singură cameră, situat la demisol, a ajuns să fie propus spre închiriere cu 500 de euro, sub pretextul poziționării „ultracentrale”. 

Pentru comparație, la acești bani sunt închiriate apartamentele cu două camere în zone precum Mănăștur, Gheorgheni, Mărăști sau Grigorescu. Apartamente cu suficientă lumină, spre deosebire de unul situat la demisol.

„Apartament cu o cameră ULTRACENTRAL modern și complet utilat ( str.Emil Isac colț cu V. Fulicea)

Chirie: 500 euro. 

Disponibil: imediat

- proaspăt renovat

- bine compartimentat 

- mobilat și utilat modern

- centrala termică proprie

- direct de la proprietar

- cheltuieli de întreținere mici 

- curte interioară

În apropiere sunt supermarketuri( vis-a-vis), restaurante( vis-a-vis), stație de bus(1 min), parcul central (3 min), lângă facultății (Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu ( vis-a-vis), UTCN), lângă Colegiul Național George Barițiu, 

SUPRAFAȚĂ: 30 m2 

DOTĂRI: masina de spalat haine, plita electrica, frigider, bucataria utilata, pat matrimonial cu saltea memory, birou, canapea, dulap, baie cu cabină de duș, ușă metalică la intrare, centrala termică proprie, geamuri termopan”, se arată în anunțul imobiliar publicat de o clujeancă. 

m1.jpeg

Găsirea unui apartament de închiriat în Cluj-Napoca poate părea o provocare imensă. Oferta de locuințe disponibile este în scădere, în timp ce cererea pentru cele mai bune apartamente, la chirii accesibile, este în creștere constantă. Proprietarii solicită prețuri consistente, iar concurența este acerbă pentru locuințele cu prețuri avantajoase.

Topul celor mai ieftine zone pentru închiriere în Cluj-Napoca

Cele mai noi date arată că dacă ești interesat de închirierea unui apartament și ai un buget redus ar trebui să-ți îndrepți prima oară căutările spre zona Someșeni. Bugetul mediu necesar pentru închirierea unei locuințe aici este de 425 euro/lună.

Mănăștur nu este doar unul dintre cele mai căutate cartiere din oraș, ci și unul dintre cele mai ieftine. Proprietarii solicită, în medie, un preț de 450 euro/lună chiriașilor. Iris, Gruia sau Dâmbul Rotund pot fi, la rândul lor, opțiuni bune în cazul în care ai de gând să te limitezi la un astfel de buget pentru închirierea unui apartament.

La polul opus, dacă vrei să locuiești în cartierul Andrei Mureșanu vei scoate din buzunar, în medie, 670 euro/lună pentru un apartament. Locuințele din centrul orașului, dar și cele situate în zona Plopilor pot fi închiriate, la rândul lor, cu unele dintre cele mai mari sume de bani. Proprietarii solicită, în medie, 650 euro/lună pentru acestea.

Comentarii Facebook