Vineri 22 Noiembrie

Autostrada SEBEȘ - TURDA - S-a semnat CONTRACTUL și lucrările încep în 20 mai. Cât costă un kilometru? - VIDEO

 

Autostrada SEBEȘ - TURDA - Ministrul Transporturilor, Dan Șova, a declarat, sâmbătă, 10 mai, la Turda, că Autostrada Sebeș - Turda, de 70 de kilometri, se va construi din 20 mai 2014.

 

Din 20 mai se va lucra pe tronsonul 3 și 4 al autostrăzii Sebeș - Turda. ”Pe trosonul 3 prețul mediu va fi de 7,5 milioane de euro, iar pe trosonul 4 prețul va fi de 6,4 milioane de euro”, a precizat Șova. 

 

Ministrul a spus că proiectarea va dura 4 luni și lucrările încă 18 luni, în total 22 de luni, iar pe hârtie totul va fi gata în aprilie 2016.

 

Conform graficului de lucrări, perioada va depăși exercițiul financiar 2012 - 2016 al UE, în care mai poate fi finanțată această lucrare din fonduri europene. ”Constructorii ne-au spus că lucrările vor fi terminate până în decembrie 2015, pentru ca lucrarea să fie decontată din fonduri europene. Dacă va fi depăsită perioada și lucrările se vor termina în aprilie 2016, atunci vom informa Buxelles -ul și vom cuprinde lucrarea în exercițiul financiar următor al UE”, a mai spus ministrul.

 

Autostrada Sebeș - Turda va lega trosonul de 54 de kilometri din Autostrada Transilvania de coridorul patru, finanțat din fonduri europene.

 

Dan Șova a spus că lucrarea va fi finanțată în proporție de 85% din fonduri europene. Pentru tronsoanele 1 și 2 încă sunt contestații, dar ministrul Transporturilor a precizat că procesele se vor termina cât de curând.

Comentarii Facebook