Avertisment FMI: Ar putea veni o nouă criză economică


Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, a declarat că prognoza privind creşterea economiei mondiale, de 3,3% pentru acest an, va fi înrăutăţită săptămâna următoare, ca urmare a încetinirii înregistrate în ţările cu economii emergente.

"Am spus în aprilie că are loc o recuperare în trei viteze, chiar trei viteze şi jumătate, întrucât pusesem Japonia într-o catergorie uşor separată. Economiile emergente cresc în medie cu 5,5%, un grup de economii incluzând SUA, Suedia, Elveţia, Australia, Canada şi alte ţări avansează cu circa 2%, în timp ce unele economii, cele din zona euro, stagnează", a spus Lagarde, potrivit AFP.

FMI a estimat o creștere a economiei mondiale de 3,3% în luna aprilie, urmând să publice marți noi date.

"Aveam o prognoză de circa 3,3%, dar, având în vedere ce se întâmplă pe pieţele emergente, mă tem că ar putea fi un pic mai scăzută. Nu dau o cifră, pentru că datele vor fi publicate în două zile, dacă-mi aduc aminte corect, şi nu vreau să trag preşul de sub picioarele economistului şef al FMI", a adăugat Lagarde.

Tot în luna aprilie FMI a modificat şi prognoza privind economia zonei euro, anticipând o contracţie de 0,3%, peste cea de 0,2% estimată în ianuarie.

Comentarii Facebook