Duminica 22 Decembrie

Benzinarii lacomi vor fi trași la răspundere. Se verifică și de ce s-a vânzut benzină în pungi - FOTO


Ministrul Economiei a spus că benzinarii lacomi din România vor fi pedepsiți.

Am dispus constituirea de echipe de control din partea ANPC care, astăzi, vor merge să-i verifice pe toți furnizorii de combustibil care au creat ieri panică în rândul consumatorilor din cauza creşterii artificiale/speculative, în unele benzinării, a prețului la motorină şi benzină", a scris ministrul Economiei, Florin Spătaru, pe Facebook

În plus, verificările vor viza şi modul în care a fost comercializat combustibilul, având în vedere imaginile care au circulat în mediul online care au surprins persoane ce depozitat benzina sau motorina, cumpărată de la pompă, în diverşi recipienți de plastic.

Obligația operatorilor economici este să presteze numai servicii care nu afectează viața, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora (OUG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, art. 7).

Echipele de control ale ANPC vor defăşura verificări comune cu ANAF”, a mai precizat acesta.

În România s-a vândut miercuri seara benzină și în pungi sau în tomberoane.

Comentarii Facebook