Duminica 22 Decembrie

BNR pune în circulaţie o monedă aniversară din argint


Banca Naţională a României (BNR) pune în circulaţie, luni, în scop numismatic, o monedă din argint dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade.

Moneda din argint are o formă rotundă, cu diametrul de 37 de milimetri, marginea zimţată, o greutate de 31,103 grame şi o valoare nominală de 10 lei. Cu un tiraj de 500 de bucăţi, preţul de vânzare va fi de 350 de lei, exclusiv TVA, potrivit Agerpres.

Aversul monedei prezintă imaginea clădirii spitalului Colţea, unde George Emil Palade a desfăşurat un stagiu de practică medicală, precum şi o compoziţie sugerând activitatea ştiinţifică a savantului; anul de emisiune '2012', stema României, inscripţia 'Romania' şi valoarea nominală '10 lei'.

Reversul monedei redă, în prim-plan, portretul savantului George Emil Palade şi, în plan secund, o compoziţie simbolizând biologia celulară; la exterior, în arc de cerc, inscripţia  'George Emil Palade' şi anii între care a trăit '1912-2008'.

Monedele se vor găsi la sucursalele Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timiş ale BNR, începând cu 19 noiembrie, ambalate în capsule de metacrilat transparent şi însoţite de certificatul de autenticitate pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.

Monedele din argint din emisiunea numismatică 'Aniversarea a 100 de ani de la naşterea lui George Emil Palade' au putere circulatorie pe teritoriul României.

Comentarii Facebook