Duminica 22 Decembrie

Bosch a primit mii de CV-uri din partea șomerilor din Cluj

 

Compania Bosch a primit mii de CV -uri din partea clujenilor în căutarea unui loc de muncă, în urma târgului din 19 aprilie de șa Casa de Cultură a Studenților Cluj.

 

În total, pentru cele 100 de locuri de muncă anunțate au fost depuse 4.200 de CV -uri. ”Prin organizarea acestui târg, Bosch a vrut să facă cunoscut faptul că demarează căutările pentru aproximativ 100 de persoane pentru noua sa fabrică din Cluj. Bosch caută de la ingineri cu diferite specializări pentru producţie sau cercetare şi dezvoltare, la personal din domeniul economic şi administrativ, persoane cu studii medii pentru activitatea de producţie, sau tineri cu potenţial, pe care să îi pregătească pentru o viitoare carieră de management. Conform reprezentanţilor Bosch, nivelul de pregătire al celor interesaţi a fost echilibrat, acoperind de la personal necalificat până la cel specializat sau cu experienţă de management”, au precizat reprezentanții companiei.

 

Bosch anunță că, până la sfârşitul anului, aproximativ 325 de angajaţi îşi vor desfăşura activitatea în cadrul unităţii de la Cluj, care va fi destinată producţiei şi dezvoltării unităţilor electronice de comandă pentru industria auto. De-a lungul următorilor ani, locaţia urmează să fie extinsă. 

 

Într-o primă fază, cea de construcţie, investiţiile planificate se ridică la valoarea de 77 de milioane de euro. Noul centru va avea o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi.

 

Din punct de vedere organizaţional, acest nou centru va face parte din divizia Automotive Electronics, care produce unităţi electronice de comandă, semiconductori şi senzori pentru industria auto şi alte domenii. Divizia are 17 unităţi de producţie la nivel mondial şi un număr de aproximativ 20.000 de angajaţi.

 

Până în prezent, Grupul Bosch este reprezentat în România în trei locaţii. În Bucureşti, Bosch este prezent cu o societate de distribuţie de scule electrice, sisteme de încălzire, sisteme de securitate, siguranţă şi comunicaţii, şi echipamente auto pentru piaţa de aftermarket, iar în Timişoara se află un centru de comunicare. La Blaj se află o unitate de producţie pentru tehnică liniară, care este în prezent extinsă cu o unitate de producţie destinată industriei auto. Din acest an, celor trei locaţii li se va mai adăuga şi cea de-a patra, la Cluj-Napoca. Numărul total de angajaţi ai concernului Bosch în România este de circa 1.400 de persoane.

 

Clujenii au vorbit ”Romgleză-germană” la recrutarea Bosch: Au vrut să știe cât e pauza de masă și dacă se lucrează în picioare - VIDEO

Comentarii Facebook