BT Mic susține educaţia prin finanţarea şcolilor şi grădiniţelor private


BT Mic lansează Creditul pentru educaţie, pentru susţinerea antreprenorilor care gestionează o şcoală sau o gradiniţă privată şi au nevoie de finanţare. Împrumutul înseamnă acces, în doar câteva zile, la sume de până la 200.000 de lei, cu garanţie europeană. 

Lansarea are loc într-o perioadă cu provocări pentru şcoli şi grădiniţe, pentru educaţie în general, cu atât mai mult cu cât accesul la finanţare pe această nişă este limitat. Soluţia cu care vine BT Mic este în acelaşi timp un mesaj de încredere pentru antreprenorii care, în ciuda contextului pandemiei, au planuri de viitor, contribuind astfel la dezvoltarea educaţiei în România. 

Iniţiativa face parte din strategia de sustenabilitate a Grupului Financiar Banca Transilvania, în cadrul căreia este prioritară finanţarea responsabilă şi generarea unui impact pozitiv în economie şi societate. 

Accesul facil la finanțare într-o astfel de perioadă este o necesitate pentru orice business, iar  educaţia este printre sectoarele cele mai expuse stresului economic generat de contextul actual. De aceea ne-am dorit să venim cu o soluţie dedicată de finanţare, în această etapă de transformare şi reinventare a învăţământului” – declară Cristina Sindile, Director General, BT Mic. 

BT Mic_Cristina Sindile.jpg

Pentru împrumut se poate aplica online, pe site-ul BT Mic.

Creditul este pentru grădiniţe şi şcoli, indiferent de forma de organizare, SRL, asociaţie sau fundaţie, care au cu cel puţin 3 luni de activitate.

Finanţarea poate avea ca destinaţie orice plan într-o astfel de afacere: platforme online, licenţe, aplicaţii, training-uri pentru angajaţi, evenimente educaţionale, amenajare şi dotări de spaţii, cheltuieli diverse etc.

Perioada de finanţare este de maxim 7 ani. 

Garanţia este oferită de Fondul European de Investiţii (FEI).

BT Mic este una dintre companiile Grupului Financiar Banca Transilvania, care completează rolul băncii de susținere a oamenilor întreprinzători. Se adresează firmelor cu cifra de afaceri anuală de până la 1 milion de lei, din toate domeniile de activitate. Până acum, BT Mic a susţinut peste 13.000 de afaceri mici să crească. Compania oferă mai mult decât finanţare: clienţii sunt promovaţi pe Blogul BT Mic, parte din iniţiativa derulată în această perioadă, Cumpără de la o afacere mică, iar prin chatbot-ul Raul, accesat pe site-ul BT Mic,  antreprenorii cu afaceri mici pot aplica facil pentru un credit de la BT Mic. 

Comentarii Facebook