Duminica 22 Decembrie

BT primul Pass - Eveniment de prezentare a unei cariere în banking alături de CEO -ul Ömer Tetik și profesorul Mircea Miclea


Banca Transilvania organizează, în 8 mai, evenimentul BT primul Pass, pentru cei interesați să afle mai multe despre o carieră în banking. În program sunt prevăzute întâlniri cu CEO - ul băncii, Ömer Tetik, sau Mircea Miclea, profesor, cercetător, psiholog și profesor UBB, fost ministru al Educației.

Tinerii aflați la prima căutare a unui loc de muncă și care vor să vadă ce înseamnă munca la o bancă, sau care vor o schimbare în carieră, pot participa la un eveniment interesant de prezentare a băncii. 

Banca Transilvania a inițiat evenimentul BT Primul Pass din dorința de transparență în legătură cu activitatea băncii.

Ne vedem în 8 mai, Cluj-Napoca, BT Campus - headquarter-ul nostru. Partea tare e că poți să discuți la o cafea cu colegii din BT despre ce înseamnă o carieră în banking. Din Front Office până la IT - promitem să acoperim (aproape) tot.

Și pentru că vrem să facem primul pas cu dreptul avem și câțiva invitați pe care, sincer, nu vrei să-i ratezi”, promit cei de la Banca Transilvania.

Invitați la evenimentul din 8 mai sunt:

Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania, vine la o sesiune extinsă de Q&A și ai ocazia să îi pui orice întrebare despre cariera lui – de la care a fost primul job, până la cum arată astăzi o zi la birou.

Mircea Miclea, profesor, cercetător, psiholog și profesor UBB, o să fie alături de noi cu o prezentare despre lifelong learning. O să aflăm împreună cum reușim să rămânem într-un proces de învățare continuă, chiar dacă în teorie am terminat “școala”.

Sergiu Mircea, Director Executiv Marketing, Comunicare & PR la BT, vine să ne vorbească despre leadership și motivație. O să discutăm despre care este mindset-ul de care ai nevoie atunci când vrei să îți construiești cariera.

Evenimentul ”BT primul Pass” are loc în 8 mai, la BT Campus, pe Calea Dorobanților 30-36, Cluj-Napoca, între orele 13:00 și 19:00.

Clujenii sunt invitați să se înscrie la acest eveniment, pentru o oportunitate de job sau pentru amândouă.

Dacă vrei să vii doar la o poveste cu colegii noștri, intrarea este liberă și te așteptăm oricând la o cafea.

Dacă vrei să participi la unul dintre cele 3 evenimente, intrarea e tot liberă, dar trebuie să completezi formularul de înscriere de mai jos. Locurile sunt limitate”, mai spun cei de la Banca Transilvania.

Înscrierile se fac AICI. 

Comentarii Facebook