Duminica 22 Decembrie

Când va adopta România moneda euro. Grindeanu: Să avem salarii la nivelul UE



Premierul Sorin Grindeanu a declarat, luni, că România va putea trece la moneda euro doar după ce românii vor avea venituri comparabile cu cele din restul țărilor membre UE, precizând că trebuie să învățăm din practica ţărilor care au trecut deja la moneda unică.

"Ştim cu toţii, la nivelul Uniunii Europene există tot felul de dezbateri privind viitorul construcţiei europene. Noi credem că aceste dezbateri trebuie privite ca o oportunitate, nu ca un obstacol şi iată că de la discuţia cu o Europă cu mai multe viteze - acum după reuniunea de la Roma s-a ajuns la o discuţie despre o Europă cu mai multe ritmuri, dar aceste ritmuri nu trebuie să ne diferenţieze, ci tocmai să arate că noi, cu toţii, mergem în aceeaşi direcţie. Cred că întâlnirea noastră de azi are şi acest scop. Trebuie să demonstrăm că România e hotărâtă să susţină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii şi să arătăm că toţi avem acelaşi scop - o Uniune mai puternică, o Uniune în care statele membre au aceeaşi ţintă", a declarat premierul Grindeanu, la prima reuniune a Comitetului interministerial pentru trecerea la moneda euro, potrivit MEdiafax.

De asemenea, acesta a mai punctat că România trebuie să demonstreze că e hotărâtă să susţină în continuare politicile de coeziune în interiorul Uniunii.

"Noi credem că sarcina noastră este una dublă, aceea de a vedea cum putem face ca această trecere la moneda euro să fie cât mai lină pentru cetăţeni. Aici trebuie să învăţăm din practica ţărilor care au trecut deja la euro, pornind dintr-o poziţie similară cu a ţării noastre. Sigur, noi vorbim de o schimbare majoră, care, în mod natural, întâmpină o rezistenţă, o reticenţă la schimbare, dar tocmai de aceea suntem astăzi şi vom fi şi în viitor pe aici pentru a se pregăti acest proces cît mai riguros. Cealaltă dimensiune a sarcinii noastre este să ne asiguram că această convergenţă monetară se face în paralel cu convergenţa venitutilor. Trecerea la euro se poate face numai după ce, credem noi, şi veniturile cetăţenilor români vor fi comparabile cu cele din alte state membre ale UE", a apreciat şeful Executivului.

Comentarii Facebook