Carbochim, în top pe bursă. Reinventarea fabricii este cea mai importantă investiție a companiei din ultimii 40 de ani


O fabrică din Cluj este în top pe bursă! Acţiunile producătorului de abrazive Carbochim Cluj au înregistrat un randament de 365,31%, în perioada 28 aprilie 2023 - 31 ianuarie 2024, situându-se pe prima poziţie în topul celor mai mari creşteri ale acţiunilor de la Bursa de Valori Bucureşti din această perioadă. 

La finalul anului trecut, Carbochim a anunțat finalizarea procesului de relocare și retehnologizare, demers ce a presupus o investiție de peste 5 milioane de euro, cu obiectivul de a eficientiza activitatea industrială și de a optimiza costurile. Astfel, fabrica estimează o creștere cu cel puțin 20% a afacerilor în următorii ani. Mutarea și retehnologizarea producătorului de abrazive au determinat o reducere substanțială a cheltuielilor – acest lucru va permite, în principal, consolidarea și dezvoltarea legăturilor comerciale cu parteneri din țară și din străinătate.

Ultimele investiții de amploare de la Carbochim datau de la finalul anilor ’70 și au vizat dezvoltarea secțiilor de producție. La momentul Revoluției, tehnologiile utilizate la Carbochim erau considerate în continuare moderne, dar, în anii ’90, s-a impus o restrângere a activității, odată cu închiderea mai multor secții. Pe fostul amplasament, procentul de utilizare a platformei ajunsese la doar 30% înainte de recenta relocare.

Capacitățile de producție au început să fie dezafectate de la mijlocul anilor ’90: prima secție închisă a fost cea a corindonului (1996), urmată de secția produselor cărbunoase (1999). „Acesta este motivul pentru care am rămas numai cu producția de produs finit, respectiv corpuri abrazive cu liant ceramic, cu liant bachelitic, discuri de debitat și partea de abraziv pe suport, părți care funcționează și în acest moment”, a declarat recent directorul general al Carbochim, Viorel Popoviciu.

Timp de 30 de ani (1950 – 1980), Carbochim a funcționat fără probleme pe fostul amplasament. Dar, în ultimul deceniu al perioadei comuniste, odată cu dezvoltarea zonei cu locuințe și alte facilități, fabrica, inițial la periferie, a ajuns să fie parte integrantă din oraș. Acesta este un alt motiv pentru care, potrivit oficialului Carbochim, au început să fie închise secțiile: nivelul de poluare era unul foarte ridicat, în contextul degajării unor gaze foarte puternic corozive, iar costurile de retehnologizare ar fi fost substanțiale. 

Carbochim 02 (1).jpg

Problema relocării s-a pus încă de la începutul anilor 2000

Ideea mutării fabricii a fost vehiculată încă de la începutul anilor 2000 dar, din nou, principala problemă a fost lipsa resurselor financiare, iar eforturile Carbochim de a găsi un partener nu au fost încununate de succes. Potrivit lui Viorel Popoviciu, acum aproape 15 ani, a fost inițiat un plan urbanistic zonal care ar fi trebuit să determine, în final, mutarea și retehnologizarea unității. 

„A venit criza din 2008, au fost probleme cu resursele financiare și, în consecință, am amânat acest lucru. Ceea ce s-a întâmplat acum cu relocarea este un mers firesc al lucrurilor, era absolut necesar să îl facem pentru că, aici, în această locație (fostul amplasament - n.r.), nu mai puteam optimiza aproape nimic”, a detaliat directorul Carbochim.

Relocarea fusese inițiată și în condițiile în care era din ce în ce mai evident că fosta zona industrială urma să aibă, în viitor, alte funcțiuni, inclusiv de locuire, iar dezvoltările rezidențiale ulterioare au dovedit acest lucru.

Investiții de peste 5 milioane euro pentru relocare și modernizare

Grupul Iulius, care deține Carbochim prin intermediul Carbo Europe SRL, a investit peste 5 milioane euro în vederea relocării activităților unității pe bld. Muncii (secțiile de corpuri abrazive) și pe str. Orăștiei (secția abrazivi suport). Alte 2 milioane de euro vor fi investite în următorii ani pentru eficientizarea liniilor de producție. Carbochim numără 160 de angajați.

Directorul Carbochim a arătat că mutarea a facilitat optimizarea fluxurilor de producție și, mai ales, reducerea consistentă a costurilor de producție: „Am adus utilaje noi, am mutat utilaje mai vechi, dar performante, eu zic că din punctul ăsta de vedere, ceea ce se întâmplă acum este mersul normal al oricărei firme”. În context, el a amintit că halele de pe fostul amplasament aveau spații foarte mari ce presupuneau costuri substanțiale, de exemplu în ceea ce privește asigurarea energiei și încălzirii necesare.

La noua unitate din bld. Muncii, Carbochim a investit în energie verde: 920 de panouri fotovoltaice au fost montate pe acoperișul clădirii, iar estimările arată o economie anuală de 18%. Aceste investiții, care au redus și costurile de producție, vor determina, spun oficialii Carbochim, o creștere inițială a afacerii cu cel puțin 20%.

Unitatea este furnizor național, dar și internațional, având în vedere legăturile comerciale puternice cu țări precum Polonia, Ungaria, Elveția, Belgia, Germania, Italia, Irlanda sau Canada.

Scurt istoric al Carbochim

Carbochim a fost înființată în 1949, iar, după 1990, unitatea a fost privatizată prin cumpărarea acțiunilor de către management împreună cu angajații. În 2020, unitatea a fost preluată de grupul Iulius, prin societatea Carbo Europe SRL. De-a lungul timpului, capacitățile de producție au trecut prin trei etape de dezvoltare, încheiate în anul 1982, an în care a fost finalizată și investiția privind capacitatea de corpuri abrazive. Astfel, relocarea și retehnologizarea actuale reprezintă cea mai mare investiție a producătorului din ultimii 40 de ani.

Unitatea clujeană produce corpuri abrazive cu liant ceramic, bachelitic, magnezitic și elastic, discuri abrazive de debitare și debavurare, dar și abrazivi pe suport de hârtie, pânză, și nețesut, utilizate atât în industria prelucrătoare și construcții, cât și cu uz general.

Carbochim 03.jpg

Comentarii Facebook