Duminica 22 Decembrie

Care este salariul unui preot ortodox. Vezi care este suma pe care o încasează lunar


Sumele de bani pe care preoții din România le câștigă în fiecare lună au fost întotdeauna o curiozitate a românilor. Salariile preoților variază în funcție de gradul acestora, dar pot fi de multe ori „rotunjite” în funcție de sumele de bani donate de către credincioși către biserică, informează money.ro.

Spre deosebire de alte state europene, România alocă fonduri importante pentru personalul aparținând cultelor religioase, după cum informează sursa citată.

De-a lungul vremii, subiectul salariilor preoților a fost unul controversat, mulți dintre cetățeni arătându-se nemulțumit de faptul că acestea sunt plătite de către stat sau de faptul că ele ar fi neimpozitate.

Cât câștigă un preot lunar

Veniturile preoților variază în funcție de nivelul de pregătire pe care aceștia îl au. Astfel, un preot la început de drum, debutant, primește un salariu net sub 2.000 de lei pe lună, dar un preot cu vechime poate trece de această sumă.

Totodată, sursa citată arată că sumele adunate la diferite sărbători sau din donațiile din timpul slujbelor sunt împărțite între preoții din parohia respectivă.

Funcțiile din interiorul Bisericii pot aduce venituri suplimentare pentru personalul clerical. Astfel, un episcop poate câștiga undeva în jurul a 5.000 de lei pe lună, un mitropolit 7.500 de lei, iar patriarhul ajunge la peste 8.000 de lei pe lună.

Până în anul 2022, un preot debutant dar cu studii superioare va ajunge la un salariu de 3.700 de lei brut, un preot cu gradul II și cu studii superioare va putea primi 3.900 de lei, iar un preot definitiv cu studii medii va putea încasa 3.650 de lei brut pe lună.


Comentarii Facebook