Duminica 22 Decembrie

Carne, ouă și produse de Paște expirate la Cluj. Vezi ce nereguli au găsit inspectorii OPC


Inspectorii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor au efectuat mai multe razii pe raza județului Cluj, unde au oprit de la comercializare peste 700 de kilograme de produse alimentare şi au aplicat amenzi în valoare de 124.000 lei.

Dintre cei 70 de operatori economici, 50 au avut anumite nereguli.

Inspectorii au au oprit de la comercializate 24 kg produse din carne care aveau termenul de expirare depășit, în valoare de 466 lei.

Printre alte nereguli privind comercializarea produselor din carne se mai numără: ambalaje degradate, lipsa menţionării producătorului, neînscrierea în lista ingredientelor a cantităţii nete, exprimată în % a ingredientului care apare înscris în denumirea produsului, neindicarea stării termice a produselor, fiind aplicate un total de 21 sancţiuni contravenţionale din care 17 amenzi în valoare de 62.000 lei.

De asemenea, au fost constatate și mai multe nereguli privind comercializarea ouălelor.

"Din totalul operatorilor economici care comercializau ouă, la cinci dintre aceştia s-au evidenţiat abateri de la prevederile legale în vigoare privind categoria acestor produse, astfel: încadrarea produselor în data limită de consum (la un singur operator economic au fost identificate ouă cu data limită de consum depăşită cu o zi), informarea consumatorilor asupra elementelor de identificare şi caracterizare a produselor (a fost semnalată la doi operatori economici, la care data durabilităţii minimale standardă nu era vizibila)", se arată într-un comunicat CJPC Cluj.

În total, au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, din care trei amenzi, în valoare de 8.000 lei şi două avertismente.

Inspectorii au mai găst nereguli și la vopseaua de ouă pe motiv că nu erau etichetate corespunzător. Au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, din care trei amenzi în valoare de 7.000 lei şi două avertismente.

Alte nereguli au fost constatate și la produsele de patiserie, pe etichetele cărora nu se regăseau ingredientele conținutului. Din acest motiv, dar și pe fondul altor probleme, 10 comercianţi au fost sancţionaţi, iar peste 200 kilograme de produse de patiserie, în valoare de peste 4.300 lei, au fost oprite de la comercializare.

Nici comercianții de băuturi alcoolice nu au scăpat de sancțiuni, fiind oprite de la comercializare 110 litri de vin.

Comentarii Facebook