Duminica 22 Decembrie

Casele din Cluj-Napoca, cele mai scumpe din România. Ce prețuri sunt


Cluj-Napoca este orașul din România cu cele mai scumpe locuințe din țară, ajungând la finele anului 2019 la prețul de 1.700 de euro metrul pătrat, în medie, în timp ce în Capitală preţul mediu a ajuns la peste 1.400 de euro metrul pătrat, conform imobiliare.ro.

Pe parcursul anului trecut, preţurile apartamentelor şi-au continuat traiectoria ascendentă, şi au intrat pe o pantă uşor mai abruptă comparativ cu 2018. La sfârşitul lui decembrie 2019, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare la nivel naţional (atât vechi, cât şi noi) a ajuns la 1.341 de euro pe metru pătrat util, potrivit indicelui Imobiliare.ro; această valoare marchează o creştere de 1,6% faţă de finele lui noiembrie, când o asemenea unitate locativă putea fi achiziţionată, în medie, cu 1.320 de euro pe metru pătrat util.

Comparativ cu perioada similară a anului anterior, când pretenţiile vânzătorilor se situau la 1.239 de euro pe metru pătrat util, nivelul de preţ valabil la început de 2020 este cu 8,2% mai ridicat. Important de menţionat ar fi că, deşi apartamentele s-au apreciat ceva mai mult în 2019 faţă de 2018, marjele de creştere înregistrate în cei doi ani anteriori au fost mai ridicate decât atât – este vorba despre un avans de aproape 11% în 2017 şi, respectiv, de un plus de 10,4% în 2016.

În 2019, Cluj-Napoca a ţinut, din nou, capul de afiş în ceea ce priveşte creşterile de preţ în rândul marilor oraşe analizate. Aici, Indicele Imobiliare.ro a ajuns la o valoare de 1.712 euro pe metru pătrat util la finele lunii decembrie, în creştere cu 0,2% faţă de noiembrie (de la 1.709 euro pe metru pătrat) şi, respectiv, cu 10,1% faţă de perioada similară a anului 2018 (de la 1.555 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi din oraş au ajuns la o valoare de 1.739 de euro pe metru pătrat, ceea ce echivalează cu un plus de 9,2% la 12 luni (faţă de un nivel de 1.593 de euro pe metru pătrat la finele lui 2018). Locuinţele nou-construite au înregistrat, în aceeaşi perioadă, o creştere şi mai semnificativă, anume 11,5%, de la 1.516 la 1.691 de euro pe metru pătrat.

În Bucureşti, aşteptările vânzătorilor de apartamente au ajuns la o medie de 1.413 euro pe metru pătrat util la sfârşit de 2019, în creştere cu 1,9% faţă de luna noiembrie (când costau 1.387 de euro pe metru pătrat util). În ultimele 12 luni, apartamentele din Capitală au consemnat, per ansamblu, un avans de 5,8% (de la 1.335 de euro pe metru pătrat util în decembrie 2018). Tendinţa de creştere a fost susţinută mai ales de locuinţele din blocurile vechi, care s-au apreciat cu 9% în decurs de un an, de la 1.232 la 1.343 de euro pe metru pătrat. Apartamentele noi, pe de altă parte, au ajuns în ultima lună a anului la un nivel de preţ de 1.462 euro pe metru pătrat util, ceea ce marchează un avans de 3,5% la 12 luni, de la 1.412 euro pe metru pătrat util.

Comentarii Facebook