Duminica 22 Decembrie

Câștigul salarial mediu a scăzut în prima lună a anului


Potrivit Institutului Național de Statistică, câştigul salarial mediu nominal net a scăzut la 2.936 lei în luna ianuarie a acestui an, un declin de 0,7% faţă de luna decembrie a anului trecut. De asmenea câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 4.837 lei, cu 2% mai mic faţă de aceeaşi perioadă.

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice - 6.768 lei), iar cele mai mici în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (1.718 lei), conform INS.

Comparativ cu luna ianuarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 18,2%.

"În luna ianuarie 2019, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut faţă de luna precedentă ca urmare a acordării, în luna decembrie 2018, a premiilor ocazionale (prime trimestriale, anuale, pentru sărbătorile de iarnă, pentru performanţe deosebite sau al 13-lea salariu), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna ianuarie au fost mai mici comparativ cu luna precedentă ca urmare a nerealizărilor de producţie ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte/proiecte) sau a angajărilor de personal cu câştiguri salariale mici", se arată în comunicatul INS.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în silvicultură şi exploatare forestieră (minus 30,3%) şi în extracţia cărbunelui superior şi inferior (minus 28,2%) iar cele mai mari creşteri în extracţia minereurilor metalifere (plus cu 25,4%) şi în construcţii (plus 25,3%).

În schimb, în sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: învăţământ (+9,9%), administraţie publică (+6,2%), respectiv sănătate şi asistenţă socială (+3,2%).

Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114,4%. Indicele câştigului salarial real a fost de 98,5% pentru luna ianuarie 2019 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 206,9%, cu 3,2 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna decembrie 2018.

Comentarii Facebook