Duminica 22 Decembrie

Casting de modele la Iulius Mall Cluj. Cum poți participa (P)



Tinerii care visează la o carieră în modelling sunt aşteptaţi la Iulius Mall, în perioada 17 – 18 iunie 2015, la Castingul Elite Model Look România 2015. Preselecţia, organizată de agenţia Face2Face Model Management, va avea loc între orele 15.00 – 21.00, la standul special amenajat în Iulius Mall.

Pentru a participa la casting, candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Fetele trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 14 şi 22 de ani şi o înălţime între 1,72 - 1,83 m, iar băieţii între 16 şi 22 de ani şi înălţimea între 1,83 - 1,90 m. Tinerii sub 18 ani trebuie însoţiţi de unul dintre părinţi.

Experienţa de model nu este necesară, iar înscrierea este gratuită. Criteriile de selecţie vor ţine cont de calităţile fotogenice ale candidaţilor, personalitatea şi frumuseţea lor naturală, dar şi de potenţialul de a corespunde trendurilor actuale în fashion.

Cele 12 fete şi cei 12 băieţi selectaţi în urma castingurilor din ţară vor participa la etapa naţională şi vor avea şansa să reprezinte România la finala mondială. Anul acesta, pentru a doua oară în istoria concursului internaţional, şi băieţii vor participa la competiţia mondială, dotată cu premii totale în valoare de 250.000 de euro. Câştigătoarea finalei mondiale va primi un contract în valoare de 100.000 de euro.

De 32 de ani, Elite organizează cel mai prestigios concurs de modele din lume, oferindu-le miilor de participanţi oportunitatea de a păşi pe urmele unor top modele precum: Cindy Crawford, Stephanie Seymour, Gisele Bundchen, Sigrid Agren, Cora Emmanuel, Ming Xi, Joséphine Le Tutour şi Matthew Bell. Anual, în peste 50 de ţări, agenţiile oficiale, atent alese de Elite World, organizează selecţii naţionale, la care iau parte peste 650.000 de participante.

Cei care nu pot ajunge la casting se pot înscrie online, pe www.elitemodellookromania.com sau www.face2facemodels.ro/joins.

Comentarii Facebook