Duminica 22 Decembrie

Cât câștigă învățătorii și profesorii din grădinițele și școlile private din România. Ce cadre didactice pot primi 9000 de lei lunar


Angajații din sistemul privat de învățământ câștigă puțin mai bine ca cei de la stat.

Cele mai mari salarii în acest domeniu sunt în Capitală, lefurile fiind mai mici cu aproximativ 25%, în orașele cu mai puțini locuitori.

În cazul şcolilor private, pragurile salariale diferă în funcţie de ciclul de învăţământ.

Salarii la privat 

Un educator într-o grădiniţă privată din Bucureşti se poate aștepta la 4.000- 5.000 de lei pe lună, în timp ce un asistent educator are un  salariu  cuprins între 3.500 şi 4.000 de lei.

Salariile diferă și în funcție de pregătirea cadrului didactic. 

Salariul pentru un învăţător debutant la o școală privată este de aproximativ 4.000 de lei pe lună, pentru cei care au cel puţin cinci ani de experienţă depăşeşte 5.000 de lei, conform datelor centralizate de o platformă de recrutare online, transmite Agerpres.

Dacă vorbim despre un profesor din ciclul gimnazial, acesta poate câștiga, în funcție de vechime și specialitate, între 5.000 şi 8.000 de lei.

Pentru profesorii din liceele private, salariile pot ajunge și la 9000 de lei.

Totodată, un asistent medical pentru o grădiniţă privată câştigă, în medie, 3.500 de lei net în fiecare lună, iar un psiholog poate avea un salariu de 4.000 de lei.

Potrivit Ejobs, cei mai mulţi angajatori caută, în această perioadă, candidaţi pentru poziţiile de educator, învăţător, profesor de limbi străine sau asistent medical.

Salarii la stat

Salariile la stat sunt ceva mai mici, însă la acestea se pot adăuga diferite sporuri, precum indemnizaţia de dirigenţie, gradaţia de merit, sporul de doctorat sau spor pentru predare în zone izolate.

La stat salariul de bază al unui învăţător este de 3.900 de lei, net, potrivit grilelor de salarizare de la 1 iunie 2024, iar cel al unui profesor de 4.000 de lei. 

Comentarii Facebook