Duminica 22 Decembrie

Cât câștigă un șofer, un asistent medical sau un operator call center. Acestea au fost printre cele mai căutate meserii în ultimele trei luni


Câți bani fac șoferii, asistenții medicali și operatorii de call-center în România!

Vara aceasta, căutările de locuri de muncă au fost dominate de poziții de șofer, asistent medical și operator call-center, cu aproape 500.000 de interogări pe platforma eJobs.ro între iunie și august. Cele mai populare au fost joburile de șofer, cu 150.000 de căutări, având un interes crescut pentru șoferii de categorie B, de tir și de distribuție.

În urma acestora, poziția de manager a fost a doua cea mai căutată, cu 115.000 de interogări, indicând o creștere semnificativă față de începutul anului. Derivatele populare ale acestui termen includ assistant manager, project manager și sales manager. 

Pe locul trei în topul căutărilor s-au situat asistenții medicali, cu 87.000 de interogări, urmați de operatorii call-center, cu 64.000 de căutări. În această categorie, au fost căutate în mod special oportunități pentru vorbitorii de spaniolă, italiană, franceză și engleză. Inginerii, în special cei cu specializări precum inginer constructor, mecanic sau electric, au continuat să fie căutați intens.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, salariul mediu net al celor sunt angajați ca șoferi variază între 4.000 de lei și peste 12.000 de lei, dacă vorbim despre șoferi de tir care operează curse internaționale. Salariul mediu net al unui asistent medical este de aproximativ 4.800 de lei, iar pentru un operator call-center de 3.500. Contabilii câștigă în medie 5.000 de lei, iar specialiștii în resurse umane au un salariu mediu de 4.500 de lei.

De la începutul verii, au fost postate 65.000 de locuri de muncă, cu 2,2 milioane de aplicări, iar în prezent, eJobs.ro oferă 23.000 de locuri de muncă, inclusiv pentru șoferi, asistenți medicali și operatori call-center.

Comentarii Facebook