Duminica 22 Decembrie

Cât câștigă zilierii în România. Majorarea salariului minim pe țară a dus rapid la o mărire a tarifului minim orar și pentru zilieri


Începând cu 1 iulie 2024, salariul minim brut din România a fost majorat, ceea ce a dus și la creșterea tarifului minim pe oră pentru zilieri. Astfel, o zi de muncă este acum mai bine plătită comparativ cu promisiunile de la sfârșitul anului 2023.

Legea care reglementează activitatea zilierilor stabilește o legătură directă între remunerația acestora și salariul minim pe economie. În acest context, plata minimă pe oră pentru zilieri trebuie să fie echivalentă cu remunerația orară minimă a angajaților care primesc salariul minim pe țară.

„Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include indemnizații, sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră”, se arată în art.1 din HG nr. 598/2024.

Majorarea salariului minim pe țară a dus rapid la o mărire a tarifului minim orar pentru zilieri, de la 19,960 lei/oră la 22,024 lei/oră. Astfel, pentru o zi de lucru de 8 ore, munca unui zilier trebuie plătită cu minimum 176,192 lei, față de 159,68 lei, cât fusese stabilit la sfârșitul anului trecut.

Legea 52/2011 este cea care reglementează munca zilierilor. Conform acestui act normativ, „o persoană poate desfășura activități ca zilier numai dacă a împlinit vârsta de cel puțin 16 ani”, scrie dailybusiness.ro.

Comentarii Facebook