Cât costă mâncarea pe Litoral? În magazine totul e mai scump cu 20-40%

 

Turiștii prezenți în staţiunile de pe litoral cheltuiesc zilnic pe mâncare mai mult de 1,5 milioane de euro.

 

În fiecare zi din săpămână, cu excepţia weekend-urilor, când hotelurile sunt şi mai pline, pe litoralul românesc sunt aproximativ 90.000 turişti. Din studiile noastre, fiecare turist alocă în medie, pe mâncare, aproximativ 75 de lei pe zi, ceea ce înseamnă o sumă totală de 6,7 milioane de lei, adică peste 1,5 milioane de euro pe zi. Suma de 75 de lei include atât mâncarea de la terase şi restaurante, cât şi alimentele cumpărate din magazine", a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de Mediafax.

 

În staţiunile din sud, micul dejun costă 10 lei pe zi (iaurt, gogoşi, plăcinte), prânzul poate fi cumpărat cu 15 lei - meniu fix la terase pe plajă, care cuprinde două feluri principale şi pâine, iar cina costă 25 de lei la restaurante şi terase (friptură, salată, o bere sau vin la carafă”, potrivit FPTR.

 

O ciorbă la restaurantele de tip autoservire costă 6-9 lei, un fel principal gătit între 7 și 12 lei, iar friptura sau peştele au preţuri pornind de la 8 lei suta de grame. 

 

La Mamaia e mult mai scump, iar o masă poate depășit 100 de lei.

 

Prețurile în magazinele alimentare sunt mai mari cu 20-40% faţă de cele din alte zone ale ţării. Astfel că, dacă aveți frigider în cameră, puteți face aprovizionarea din Constanța.

 

În weekend, când pe litoral sunt peste 120.000 de turişti, cheltuielile zilnice cu mâncarea depăşesc 2 milioane de euro.

Comentarii Facebook