Miercuri 18 Decembrie

Cât costă o noapte de cazare într-un hotel de 3 stele vs. un apartament, pe litoral, de 1 Mai. Zeci de mii de turişti vor da startul sezonului estival


Peste 80.000 de turişti vor da startul sezonului estival la malul mării. Mamaia şi Vama Veche se anunţă, ca de obicei, polurile distracţiei de 1 Mai. Hotelurile sunt rezervate aproape complet pentru această perioadă.

O cameră de 3 stele pleacă de la 125 de lei în Eforie Nord şi de la 155 de lei pe noapte în Mamaia. Dacă preferaţi hotelurile de 4 stele, cea mai accesibilă staţiune este Neptun. Cu aproape 200 de lei pe noapte, vă puteţi bucura de un sejur plin de răsfăţ, care în Eforie Nord depăşeşte 320 de lei.

Sunt hoteluri preferate de turiştii tradiţionali, căci pentru cei mai flexibili câştigă tot mai mult teren apartamentele închiriate. Avantajele sunt pe măsură. Tinerii pot veni în gaşcă şi pot împărţi astfel costurile, uneori chiar mai piperate. Un apartament într-un complex cu piscină, saună şi centru spa din Mamaia porneşte de la 500 de lei pe noapte.

Şi familiile care au copii ajung să opteze pentru o cazare în regim de hotel pentru că găsesc într-un singur loc toate facilităţile, dar şi confortul de acasă.

De 1 Mai, jumătate din cele aproape 500 de hoteluri de pe litoral îşi deschid porţile, la care se adaugă mii de apartamente de vacanţă, scrie Observator

Comentarii Facebook