Duminica 22 Decembrie

Cât trebuie să scoatem din buzunar pentru o masă cu peşte. Preţul pe kilogram a crescut cu 30% faţă de anul trecut


În acest an, peștele lipsește de pe masa multor români. Acest lucru se datorează scumpirilor halucinante. Preţul pe kilogram a crescut cu 30% faţă de anul trecut.

Ţara noastră este codaşă în Uniunea Europeană la consumul de peşte, deşi acesta este unul dintre cele mai sănătoase şi hrănitoare alimente. Mai mulți români preferă să cumpere pește congelat pentru că prețurile sunt mai mici la acesta. Totodată, unii pensionarii susțin că sunt nevoiți să taie alte produse de pe lista de cumpărături pentru a-și putea cumpăra pește pentru mâine, când este prima dezlegare la pește din acest post.

Prețurile au crescut cu aproape 30% față de anul trecut, astfel că pentru un kilogram de păstrăv putem să plătim aproximativ 36 de lei, iar pentru un kilogram de doradă putem să plătim chiar și 49 de lei.

Țara noastră se află la coada Europei în ceea ce privește consumul de pește în principal din cauza prețului acestuia. Astfel că, potrivit statisticilor, un român consumă în medie pe an 7 kilograme de pește, în timp ce media Uniunii Europene este de peste 22 de kilograme de consum de pește pe cap de locuitor, scrie Antena 3 CNN. 

Comentarii Facebook