Duminica 22 Decembrie

Câți asistați social există în România. Psiholog: ,,Mulți dintre aceștia refuză să muncească, chiar cu riscul de a pierde acest ajutor social”


Peste 200.000 de români sunt asistați sociali.

Deși legea spune că cei apți de muncă trebuie să își caute un job și să presteze acțiuni sau lucrări de interes local, mulți refuză orice fel de muncă, spun experții.

Marți, 23 aprilie, în România, beneficiau de venitului minim de incluziune, 236.864 de persoane, arată datele Ministerului Muncii, potrivit Adevărul.ro.

Venitul minim de incluziune înlocuiește ajutorul social şi alocaţia pentru susţinerea familiei. 

Deși legea spune clar că persoanele care sunt apte de muncă și beneficiază de aceste ajutoare trebuie să presteze lunar muncă sau activități pentru comunitate și să-și caute un job prin agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, mulți dintre aceștia refuză să o facă. 

Cocret, preferă să piardă acest ajutor decât să muncească. Doar în primele 3 luni din 2024 6.582 beneficiari ai venitului minim de incluziune au refuzat să presteze ore în folosul comunității sau să se prezinte la AJOFM.

„Mulți dintre aceștia, refuză să muncească, chiar cu riscul de a pierde acest ajutor social, pe când alții, nu-și doresc să-l piardă. Din punct de vedere economic, trebuie văzut dacă sumele de bani primite sunt unele din care se poate trăi decent sau nu, și modul în care se încurajează integrarea de piața muncii a celor care beneficiază de aceste ajutoare.”, a declarat pentru sursa citată, psihologul Elena Sachelarie.

Numărul celor care beneficiază de aceste ajutoare variază în funcție de județ.

Potrivit datelor din februarie 2024, cei mai mulți beneficiari ai venitului de minim de incluziune s-au găsit în Dolj (12.923), Bacău (11.831), Buzău (9.951), Suceava (9.875), Iași (9.80), Teleorman (9.744) și Vaslui (9.544). Județele cu cei mai puțini beneficiari au fost București (386), Ilfov (999) și Timiș (1.630).


Comentarii Facebook