Sambata 21 Decembrie

Câţi bani vor să cheltuie românii pe călătorii în 2024. Ultimele sondaje arată că sunt dispuşi să scoată din buzunar mai mult decât anul trecut


Mulți români au deja în minte unde vor să meargă în vacanța din acest an, iar majoritatea vor să-și petreacă timpul liber în străinătate. Și-au pregătit cu atenție și un buget pentru concediul din 2024. Ce buget au românii pentru călătorii?

Opt din 10 români vor să călătorească în străinătate în acest an şi sunt dispuşi să cheltuie mai mult pentru asta decât în 2023, dar chiar şi aşa patru din zece au spus că vor încerca să se limiteze la o mie de euro, în media la vacanţele de peste hotare. Doar 18% au în plan să dea peste 2.500 de euro pentru călătorii peste hotare în acest an.

Un sondaj recent la care au participat 2.610 respondenți confirmă de asemenea o tendinţa identificată deja de specialiştii din zona de turism, şi anume interesul în creştere al românilor pentru plecări scurte de city break. 33% au în plan o singură călătorie de lungă durată de cel puţin o săptămână, iar alţi 11% vor mai mult călătorii mai lungi. În schimb 53% au în vedere doar city-break-uri.

Principalele destinaţii vizate sunt în principal cele din Europa, în ţări din apropiere ce implică zboruri scurte, de maximum 3 ore. 16% visează tot Europa, însă ţări mai îndepărtate. Că devenim mai responsabili o demonstrează şi 68% din participanţii la sondaj, care au spus că vor să încheie o asigurare pentru călătorie în următorul an, iar deşi interesul românilor pentru călătoriile în străinătate este semnificativ, destinaţiile din ţără rămân pe lista turiştilor şi în 2024, notează Observator

Comentarii Facebook