Duminica 22 Decembrie

Ce plătesc șoferii, după desființarea timbrului de mediu. Vezi anunțul făcut de Ministerul mediului



Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunțat, vineri, că timbrul de mediu, desființat din data de 1 februarie, nu va fi înlocuit cu altă taxă, dar se vor introduce vignete care vor avea un cost redus şi vor ţine cont de cât poluează maşină, a spus vineri, ministrul Mediului, Daniel Constantin.

Totodată, acesta a precizat că va fi decizia autorităţilor locale dacă aleg sau nu să introducă o taxa pentru accesul maşinilor în oraş şi tot aceste autorităţi vor face zonarea în funcţie de care se va aplică taxa.

"Am vrea să degrevăm populaţia de ceea ce înseamnă taxe şi impozite. Nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare noi vom pregăti legislaţia pentru a introduce acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă, vignete care vor avea un cost redus", a spus ministrul Mediului, după o şedinţă a coaliţiei de guvernare, potrivit hotnews.ro.

Acele vignete vor fi o analiză a autoturismelor care vor circula, în funcţie de gradul de poluare.

"Creăm în acest fel cadrul legislativ, astfel încât autorităţile publice locale să decidă în perioada imediat următoare, şi nu mă refer la luni, ci la ani, după ce probabil că vor avea şi un sistem de zonare a oraşelor respective, dacă vor introduce o anumită taxă pentru accesul maşinilor sau nu", mai spune ministrul.

Comentarii Facebook