Duminica 22 Decembrie

Centru de Training pentru elevi de 6 milioane de euro deschis la Jucu

 

Un Centru de Training pentru elevi, în care s-a investit 6 milioane de euro, a fost deschis la Jucu de către compania Bosch.

 

Centrul de Training Bosch este dedicat pregătirii elevilor în sistemul educaţional dual și dezvoltării continue a angajaţilor, atât pe plan profesional cât și personal. Valoarea investiţiei în noua clădire şi în echipamentele cu care este prevazută se ridică la şase milioane de euro. Construcţia din campusul Bosch din Jucu, care se întinde pe 4400 metri pătraţi, este prevazută cu săli de instruire cu un design modern si inspiraţional, pentru a oferi cele mai bune condiţii de învatare. Elevii înscrişi în programul de învăţământ dual se vor pregăti în ateliere dotate cu echipamente de ultimă generaţie, care permit pregătirea profesională sistematică în domeniul electronicii și electromecanicii. În plus, centrul este dotat cu noi laboratoare, dedicate centrului de inginerie Bosch. În cadrul Centrului de Training, o echipă dedicată de specialişti va susţine până la finalul anului 2018 peste 300 de sesiuni de instruire, atât pentru dezvoltarea abilităţilor tehnice ale angajaţilor Bosch, cât şi programe speciale de dezvoltare personală şi leadership. 

 

MATERIAL OFERIT DE BANCA TRANSILVANIA

 

Grupul Bosch în România este un partener de încredere al şcolilor locale în cadrul proiectului de sistem educaţional dual, începând cu anul 2013”, a declarat Mihai Boldijar, director general Robert Bosch SRL şi reprezentantul grupului în România. ”În anul 2017 peste 120 de elevi din licee şi şcoli profesionale se pregătesc pentru carierele lor ca tehnicieni în electromecanică şi electronică în unităţile de producţie Bosch din Blaj şi Cluj”, a adăugat Boldijar. În cadrul fabricii Bosch din Jucu, peste 60 de elevi s-au înscris în programul Şcoala Duală Bosch pentru anul şcolar 2017-2018. Compania colaboreaza cu Liceul Tehnologic Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca pentru profilul electromecanică si cu Liceul Teologic Reformat pentru electronică si automatizări.

 

Sistemul educaţional dual permite elevilor punerea în aplicare a cunoştinţelor teoretice acumulate în cadrul şcolii, activitatea lor din fabrică fiind bazată pe planul de învăţământ al şcolii din care provin. ”Acest program deschide elevilor o modalitate fiabilă de competență suplimentară, care le va permite să înceapă o carieră solidă în domeniul tehnologiilor avansate. Experiența noastră globală demonstrează că astfel de investiții pe termen lung creează o situație avantajoasă pentru companie și angajat”, a declarat Konrad Kaschek, managerul general al fabricii Bosch din Cluj. ”Bosch a investit în ultimii doi ani aproximativ un milion de euro în programul Şcoala Duală, în special pentru echiparea atelierelor cu aparatură performantă”, a continuat Kaschek. Compania a redirecţionat o parte a acestei investiţii către liceele partenere, donând anul trecut echipament tehnic în valoare de 296,000 de lei (66,000 de euro), pentru a asigura aceleaşi standarde de învăţare. 

 

Elevii participanţi în proiect au ocazia să acumuleze informaţii şi experienţă practică despre producţia de serie în domeniul electronicii aplicate în industria automotive. Szilard, elev în clasa a zecea la Liceul Teologic Reformat, apreciază aplicabilitatea practică a Şcolii Duale Bosch. ”Am ales acest program deoarece îmi place mult electromecanica. Este un proiect foarte fain şi mă ajută pe termen lung în viaţă. Lucrăm şi învăţăm multe lucruri noi şi le punem în practică, ceea ce ne oferă multe oportunităţi”.

 

MATERIAL OFERIT DE BANCA TRANSILVANIA

 

Comentarii Facebook