Duminica 22 Decembrie

Centrul de Inginerie Bosch își extinde activitățile de dezvoltare în București


Bosch, lider global în furnizarea de tehnologii și servicii, își consolidează activitățile de dezvoltare în România și poziția strategică în cadrul rețelei sale globale de inginerie, prin extinderea Centrului de Inginerie Bosch în București, în cadrul sediului central al companiei. Aici, inginerii vor lucra la proiecte de ultimă generație pentru dezvoltarea de soluții în ariile mobilității automatizate, electrice și conectate, în cadrul unui model de lucru hibrid, flexibil, bazat pe încredere. 

Centrul de Inginerie Bosch din Cluj și-a crescut constant activitățile de dezvoltare în ultimii ani. Acesta deține diverse proiecte globale și are peste 1000 de ingineri care lucrează la soluții pentru mobilitatea viitorului”, a declarat Tobias Matter, directorul Centrului de Inginerie Bosch. 

Peste 400 roluri de inginerie deschise la Centrul de Inginerie în 2022 

Consolidarea poziției Centrului de Inginerie, prin creșterea responsabilității locale și a numărului de proiecte, oferă șansa experților noștri de a contribui activ la procesul de transformare a companiei în lider de AIoT la nivel global”, a adăugat Matter. Pentru a susține această extindere, Centrul de Inginerie Bosch planifică o creștere a numărului de angajați în următoarea perioadă. În anul 2022, compania va avea peste 400 de poziții deschise, în domeniul ingineriei software și hardware. 

Modelul de muncă hibrid facilitează extinderea activităților de dezvoltare  

Prin inițiativa „Smart Work”, Bosch a implementat la nivel global un model de colaborare hibrid, modelând sistematic interacțiunea dintre munca la distanță și munca la sediul companiei. Noul mod de lucru hibrid, care combină beneficiile muncii de acasă, eficiența și agilitatea și beneficiile muncii de la birou, inovarea și colaborarea, a fost implementat cu succes și în cadrul Centrului de Inginerie din România încă din anul 2021. 

Implementarea condițiilor de muncă flexibile a facilitat lansarea unui proiect pilot de extindere a activităților de dezvoltare în București, cu posibilitatea de a lucra în cadrul sediului central Bosch pentru cei care doresc să-și desfășoare activitatea la birou. Printre proiectele incluse în această inițiativă pilot se numără dezvoltarea de soluții și servicii de software și hardware pentru conducerea asistată și automatizată, pentru sisteme de direcție asistate electric, sisteme de propulsie, dar și pentru mașini electrice și conectate și proiecte de management al datelor. 

La scurt timp de la lansarea sa, proiectul pilot de extindere a Centrului de Inginerie Bosch la București este deja un succes. Peste 20 de ingineri software din zonă, cu grad mare de expertiză, au fost deja integrați în echipele noastre de dezvoltare”, a declarat Cătălin Golban, șeful departamentului de Inginerie a sistemelor de percepție video din cadrul centrului de inginerie din Cluj și coordonatorul proiectului de extindere a activităților de dezvoltare Bosch în România.

Mă bucur că am reușit să îi integrăm rapid pe noii noștri colegi în echipele existente, în ciuda colaborării majoritar digitale. Pandemia de Covid-19 a adus cu sine și o schimbare a paradigmei de muncă, preponderent digitală, iar Bosch s-a adaptat, într-un ritm alert, reușind să formeze echipe hibride eficiente, bazate pe încredere, pe o bună colaborare și orientare spre rezultate și mai puțin pe prezența fizică constantă la birou”, a continuat Golban. 

web_2020_02_Bosch_CatalinHladi90-1865_r.jpg

Bosch - angajator de top, ce oferă oportunități de dezvoltare

Complexitatea tehnică a proiectelor de ultimă generație, modul de lucru flexibil și cultura organizațională deschisă, bazată pe încredere și colaborare, reprezintă factori importanți pentru care Centrul de Inginerie Bosch este considerat un angajator atractiv de către inginerii din Cluj. De asemenea, echilibrul între viața profesională și cea personală întărește satisfacția și creativitatea angajaților, un element important pentru creșterea capacității de inovare a companiei. În prezent, Bosch este unul dintre cei mai doriți angajatori în zona Clujului pentru candidații cu profil tehnic, iar pe viitor compania intenționează să se numere printre cei mai atractivi angajatori și pentru inginerii din București. 

La nivel național, Bosch ocupă poziția șapte din 100 în topul celor mai doriți angajatori realizat de Catalyst Solutions în 2021, și rămâne, pentru al treilea an consecutiv, al doilea cel mai dorit angajator din industria automotive. Locația din București oferă oportunități pentru specialiști în arii precum dezvoltarea soluțiilor de software și hardware pentru conducere automatizată și asistată, bazate pe senzori video, radar și ultrasunete, sisteme de parcare, sisteme de direcție asistată electric, soluții pentru vehicule conectate și electrice, soluții de management al datelor.

Proiecte de cercetare și inovare 

În cadrul Centrului de Inginerie Bosch există un ecosistem de inovație bine dezvoltat, bazat pe proiecte de cercetare și inovare atractive pentru profesioniști experimentați. Pe lângă programele globale Bosch de finanțare pentru start-up-uri interne, la care se poate aplica cu idei inovatoare din toate locațiile Bosch, Centrul de Inginerie din România oferă programe de mentorat și de accelerare, pentru a susține echipele locale – de la idee de produs până la crearea de produse viabile, dar și programe cadru de înregistrare a brevetelor. Astfel, doar în anul 2021, au fost înregistrate 42 de invenții locale.

Inginerie avansată la Centrul de Inginerie  

Centrul de Inginerie Bosch joacă un rol esențial în transformarea sectorului mobilității, încă de la înființarea sa, în anul 2013. Prin expertiza amplă în ingineria software, hardware și mecanică și ingineria fiabilității, dar și în planificarea vânzărilor, peste 1000 de experți locali contribuie la dezvoltarea unor soluții inovatoare, bazate pe inteligența artificială, aplicate în domeniile conducerii automatizate, mobilității electrice, conectate și Internetul lucrurilor. Datorită colaborării strânse cu alte centre de inginerie Bosch și cu fabrica Bosch din Cluj, centrul oferă soluții unice clienților din întreaga lume.

Comentarii Facebook