Duminica 22 Decembrie

Cine sunt românii care primesc peste 4.000 de euro pe lună din pensie? Numărul „specialilor” a explodat!


În ultimii zece ani se transmit avertismente continue din partea economiștilor, cum că sistemul de pensii din țară se îndreaptă către un posibil colaps total. În același timp, numărul românilor care beneficiază de pensiile speciale crește în fiecare an. 

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu (pensii speciale) a fost în martie 2023 de 10.222, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

În 30 de zile, numărul de pensionari speciali a crescut cu 24. Cei mai mulţi, adică 5.174, sunt beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, potrivit RTV.

Astfel, în cazul magistraților s-a înregistrat şi cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.509 lei, din care 20.109 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 4.761 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit Casei Naționale de Pensii, de Legea nr. 216/2015 au beneficiat și membrii Corpului diplomatic şi consular al României, 743 persoane. Pensia medie era de 5.797 de lei, din care 2.542 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

În ceea ce priveşte beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 715 de persoane. Pensia medie se ridică la 5.056 de lei, dintre care 2.511 de lei vin de la bugetul de stat.

În plus, potrivit CNPP, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.379 de pensionari, iar pensia medie se ridică la 11.498 de lei, din care 7.521 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pensii de serviciu pentru beneficiari de la Curtea de Conturi s-au acordat unui număr de 556 de persoane, media fiind de 8.489 de lei, din care 2.803 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De asemenea, de Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.655 de pensionari. Pensia medie este de 5.114 de lei, din care 2.452 de lei suportaţi din bugetul de stat.

Unde se duc cei mai mulți bani, pentru „specialii României”

Cele mai multe pensii necontributive sunt oferite foștilor militari și foștilor polițiști, peste 80%, care nu se află în evidența Casei Naționale de Pensii Publice.

Comentarii Facebook