Duminica 22 Decembrie

Ciucă și Ciolacu au inițiat un proiect de lege prin care evaziunea fiscală sub 1 milion de euro nu se va mai pedepsi dacă se achită prejudiciul și o amendă


După ce a anunțat că declară război marilor evazioniști, se pare că Ciolacu s-a răzgândit.

Premierul Marcel Ciolacu – liderul PSD și Nicolae Ciucă – liderul PNL au depus în data 12 decembrie un proiect care prevede ridicarea pragului, de la 100.000 de euro cât este acum, la 1 milion, pentru evaziunea fiscală. Concret, cei care fac evaziune fiscală vor putea scăpa de pedapsa penală, primind doar o amendă dacă sunt prinși și achită paguba, plus o penalizare de 15% în 30 de zile de când a fost sesizată infracțiunea.

Actul normativ a fost introdus în circuitul parlamentar în 12 decembrie și, doar opt zile mai târziu, a fost adoptat și în Senat, luni, 18 decembrie, și în Camera Deputaților, marți, 19 decembrie, fiind acum trimis la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Dacă evaziunea fiscală este de peste un milion de euro, cel prins scapă cu doar jumătate din pedeapsă, dacă returnează suma în timpul urmăririi penale plus o despăgubire.

Potrivit România.europaliberă , evaziunea nu se va pedepsi penal dacă:

  • În termen de 30 de zile de la finalizarea controlului făcut de organele fiscale, prejudiciul (sub 1 mil. de euro) majorat cu 15%, plus dobânzile și penalitățile, este achitat efectiv. Nu vor mai fi sesizați nici procurorii.
  • În cursul urmăririi penale, prejudiciul de până la 1 mil. euro, majorat cu 25% ( plus dobânzile și penalitățile) este achitat efectiv și integral.
  • În procedura de Cameră preliminară sau până la pronunțarea sentinței definitive, prejudiciul majorat cu 50% (plus dobânzile și penalitățile) este plătit integral.
  • În cursul judecăţii în apel și până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciu majorat cu 100% (plus dobânzile și penalitățile) este plătit integral.

Comentarii Facebook