Vineri 22 Noiembrie

Cluj: Legea dării în plată a dus la creșterea preţurilor

 

Paradoxal, deși s-a vehiculat că Legea dării în plată ar urma să ducă la scăderea prețurilor, efectul a fost invers.

 

După un avans de 6,5% în primul trimestru, apartamentele scoase la vânzare la nivel naţional (noi şi vechi) s-au scumpit în aprilie cu 0,3%, de la 1.013 la 1.016 euro pe metru pătrat util. Faţă de perioada similară din 2015 când o locuinţă costa, în medie, 930 de euro pe metru pătrat, valoarea actuală a crescut cu 9,2%.

 

În Cluj-Napoca, preţul mediu solicitat pentru un apartament a crescut cu 0,1% în aprilie, de la 1.197 la 1.198 de euro pe metru pătrat util – ceea ce marchează un avans anual de 13,8%, de la 1.053 de euro pe metru pătrat în 2015.

 

Cele două segmente de piaţă analizate au avut însă evoluţii diferite: locuinţele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,1%, de la 1.222 la 1.235 de euro pe metru pătrat, însă cele noi s-au ieftinit cu 1,2%, de la 1.156 la 1.142 de euro pe metru pătra, conform imobiliare.ro.

Comentarii Facebook