Duminica 22 Decembrie

Clujeancă REVOLTATĂ pe Vodafone. Trebuie să plătească 50 de euro, după ce i s-a activat roamingul de Ucraina

 

O clujeancă s-a trezit că trebuie să plătească Vodafone 50 de euro, după ce i s-a activat roamingul de Ucraina în timp ce se afla într-o excursie în Maramureș.

 

Vreau sa va povestesc întâmplarea /pătenia mea de la Vodafone :

 

Ieri 01.05.2018. Am fost in vizita in Maramureș la Săpânța ”Cimitirul vesel”. Toate bune și frumoase pana primesc mesaje de la ”minunata” companie Vodafone: Bine ai venit in Ucraina. Tarife (EUR/min, TVA inclus): Apel catre RO 1.9, catre alta tara 2.38 si local 1.19, apel primit 1.01, SMS 0.47, internet 10.59 EUR/MB. Detalii Cost Control *123#. (mesaj primit la 16:12)

 

La scurt timp primesc alt mesaj: ”Valoarea traficului de date a trecut de 40E. Pentru a avea acces la serviciul de date in roaming si peste valoarea de 50E trimite SMS la 8888 cu textul DA”. Imediat după (cred ca nici 2 min distanță) am primit mesajul ”Valoarea traficului de date roaming a trecut de 50E iar accesul la acest serviciu a fost restrictionat. Pentru reactivare, suna la *222 sau +40372022222”. Și așa ”am acumulat” 49,1€ cost suplimentar in ROMÂNIA.

 

Dupa o discuție cu un reprezentant au zis ca din moment ce îmi intra acel mesaj eu trebuie sa am grija sa nu am datele mobile activate. Am explicat la doamna ca datele mobile erau pornite pentru ca îmi funcționa GPS-ul... După ce s-a verificat (nu am idee ce anume ) mi s-a comunicat ca au rezolvat ca acest cost va intra pe factura cu valoare minus ca și ”reducere client”. I-am mulțumit doamnei si mi-am văzut de treaba. După aproximativ 2 ore ma suna alt operator ca exista un cost suplimentar pe acest număr. Ii explic de unde este acest cost și că am solicitat sa se remedieze problema pentru ca nu am fost eu de vina... M-a redirecționat către alt operator și începe doamna sa-mi explice: ”Pai știți Dna, noi nu avem cum sa tragem o linie de semnal ca de unde sa se activeze Roamingul de Ucraina, ca eu ar fi trebuit sa știu acest lucru ca va intra roamingul ...” Îi zic ca într-adevăr e așa, numai ca pana la granița erau vreo 50 și ceva de km .. am solicitat IAR ștergerea costului suplimentar nefiind vina mea. Foarte revoltata, doamna mi-a propus să acopere ei 50%  din cost fără TVA și restul sa fie pe răspunderea mea.

 

Nu nu sunt de acord!!!! Nu mi se pare normal ca plătitor de tarife sa mi se vorbească așa și sa nu mi se șteargă costul care nu îmi aparține”, ne-a explicat clujeanca.

 

Comentarii Facebook