Duminica 22 Decembrie

Clujenii, printre cele mai mici creșteri salariale față de anul trecut! Cum stăm comparativ cu alte județe


Clujenii se confruntă cu una dintre cele mai mici creșteri salariale din țară în ultimul an, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, citate de Ziarul Financiar. Sunt comparate salariile din iulie 2024 cu cele din iulie 2023.

În timp ce majoritatea județelor au înregistrat creșteri salariale de două cifre, doar Cluj, Mureș și Gorj au avut majorări sub 10%. La nivel național, creșterea salarială medie s-a situat la 14,8% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, însă Clujul a înregistrat o creștere de doar 8,2%.

Cele mai mari creșteri au fost în Tulcea, Caraș Severin și Mehedinți, toate aceste județe înregistrând peste 20% .

Chiar și cu această creștere salarială modestă, sub media națională, Clujul continuă să fie județul cu cele mai mari salarii din România, cu un salariu mediu net de puțin peste 6.100 de lei. Doar Bucureștiul devansează orașul nostru, cu 6,627 lei. 

La nivel național, cele mai mari salarii medii nete sunt înregistrate în București, cu 6.627 lei, urmat de Cluj, Timiș și Sibiu, singurele județe unde salariile continuă să depășească media națională. Totuși, analiza evidențiază disparități regionale mari: angajații din județele cu economii mai puțin dezvoltate, cum ar fi Teleorman, câștigă aproape jumătate din salariul unui angajat din București.

Comentarii Facebook