Duminica 22 Decembrie

Compania de game testing, Quantic Lab din Cluj, acuzată că a mințit și nu a depistat bug-urile din jocul ”Cyberpunk 2077”


Jocul video Cyberpunk 2077 lansat de CD Projekt Red din Polonia, în decembrie 2020, a fost așteptat de jucătorii din toată lumea cu sufletul la gură. Problemele au apărut rapid, având multe erori, cu toate că firma clujeană Quantic Lab avea datoria să le depisteze.

Un raport ”scurs” de un informator arată că firma clujeană a mințit în rapoartele sale de testare.

Raportul de 72 de pagini, trimis spre creatorul de conținut YouTube, Upper Echelon Gamers, arată erorile comise, scrie Forbes.com.

Acuzațiile care vizează compania clujeană sunt:

Quantic Lab a exagerat mărimea echipei care a lucrat la Cyberpunk 2077 pentru a păstra contractul.

Quantic Lab a spus că echipa era formată din personal senior, dar în schimb era formată din juniori cu mai puțin de șase luni de experiență în QA.

Quantic Lab avea o cotă zilnică de bug-uri raportate, ceea ce a dus la faptul că CDPR (CD Projekt Red din Polonia) a primit mii de rapoarte de bug-uri relativ inutile de la testeri, ceea ce a ocupat mult timp și a făcut ca problemele care afectează jocul să nu fie găsite sau prioritizate.

Quantic Lab din Cluj a reacționat, potrivit Economica.net:

Videoclipul publicat pe rețelele de socializare, așa cum este menționat în articolul dumneavoastră, începe cu afirmații incorecte despre istoria Quantic Lab. Se pare că există o lipsă de înțelegere în procesul de elaborare a modului în care un joc este testat înainte de lansarea sa pe piață.

Quantic Lab a fost fondată în 2006, cu o echipă de 12 persoane, concentrată în totalitate pe asigurarea calității, și de atunci a devenit o companie de top în domeniul asigurării calității, cu peste 60 de clienți activi și peste 400 de angajați în trei locații de birouri din România. Quantic Lab susține peste 200 de proiecte pe an de la dezvoltatori de top la nivel global și continuă să mențină o abordare de tipul „calitatea este pe primul loc” pentru toate munca pe care o depunem.

Toate acordurile cu clienții noștri sunt confidențiale, dar, în general, dezvoltatorii de jocuri globali externalizează către mai multe activitatea de QA, fără a depinde doar de una singură, pe lângă resursele interne de QA la nivelul dezvoltatorului în majoritatea cazurilor. Fiecare proiect pe care îl întreprindem este unic în privința cerințelor. Direcția proiectului este convenită și ajustată în consecință, în funcție de cerințele în timp real, cu clienții noștri.

Quantic Lab se străduiește întotdeauna să lucreze în mod transparent și integru cu partenerii noștri din industrie”, a transmis Ștefan Șeicărescu CEO-ul companiei.

Comentarii Facebook