Miercuri 25 Decembrie

Compania TAROM, acuzată de un clujean că își bate joc de pasageri. Citește ce a pățit

 

Un clujean ne-a relatat o ”aventură” pe care a avut-o cu cei de la Tarom în timp ce încerca să ajungă de la Amsterdam la Cluj, via București.

 

Vreau sa va informez despre o situtatie ”normala” care se intampla cand calatoresti cu TAROM-ul. Astazi de dimineata (sâmbătă, 22 iunie), in Amsterdam fiind, citesc o stire cum ca s-a luat curentul la Otopeni, la aeroport. Avionul spre Amsterdam a plecat cu mai bine de o ora intarziere. Tot cu aceeasi intarziere a venit si inapoi, spre Bucuresti. Surpriza de proportii pe care am avut-o a fost ca avioanele TAROM regionale, nu au asteptat avioanele dinspre rutele internationale ca sa preia pasagerii, cu toate ca timpul de sosire al celor internationale si timpul de plecare al celor regionale eram cam acelasi (pe scurt le-am vazut pe pista cand am aterizat). 

 

Apoi pe Aeroportul H. Coanda, haos, de unde ne luam bagajele, nimeni nu avea nici o idee. Înca unii angajati Tarom erau chiar agasati cum indraznim sa punem atat de multe intrebari. Si suntem pe Aeroport aproximativ 20 de persoane care trebuie sa ajungem numai la Cluj. Mai sunt oameni care trebuie sa ajunga si in Timisoara, Iasi etc. 

 

Cu pierderi anuale de multe milioane de euro cum isi permit sa isi bata joc de pasageri in felul asta? Logic vorbind, daca tu stii de dimineata ca toate zborurile sunt decalate, nu le decalezi si pe cele regionale, pentru ca sa iti preia pasagerii? Pentru ca nu toata lumea vrea sa ajunga numai in Bucuresti, iar ei stiau asta prea bine. 

 

Media unui bilet este aproximativ 4-500 euro. Daca o sa dea faliment cred ca nu o sa imi para rau”, ne-a scris Remus.

 

Oficialii Tarom nu au putut fi contactați.

 

Dacă ați surprins un incident care poate deveni o știre sau aveți informații numai, puteți să ne scrieți pe adresa office@stiridecluj.com sau pe rubrica ”Fii reporter!”.

Comentarii Facebook