Concedieri la NTT Data, gigantul clujean din domeniul IT. Oamenilor li s-ar cere să demisioneze: ”Noi vrem șomaj”
Compania NTT Data, un nume solid de pe piața IT-ului din România, ar urma să renunțe la o serie de angajați.
Conform unor surse din piață, citate de dorusupeala.ro, ar fi în pericol de a-și pierde locurile de muncă angajații din departamentul EMBEDDED (denumit intern ETEC) din cadrul companiei NTT Data Romania. Acolo lucrează în principal de ingineri software și specialiști în tehnologie digitală care lucrează în dezvoltarea de software instalat pe diverse dispozitive hardware, mai ales în dezvoltarea de aplicații specifice industriei auto.
Potrivit site-ului citat, la ETEC lucrează aproximativ 160 de oameni, iar 100 au primit zilele trecute invitații la întâlniri, majoritatea online, în care li se propune să demisioneze, primind în schimb un pachet de compensații financiare care nu a fost făcut public și care diferă de la un om la altul.
Angajații care au ieșit public cu cazul lor au spus că sunt invitați să plece doar cei fără ”pile sau prieteni” în management.
”Cei de pe bench, mă refer la cei care nu au pile în management, primesc ședinte 1:1 în calendar, în care sunt puși în fața faptului împlinit: DEMISIA AMIABILĂ. Li se dau timpi de gândire scurți, unii semnează, cei care nu semnează încep să fie amenințați/avertizați”, a scris un martor din interiorul NTT Data.
Angajații au aflat de la managerul Ioana Lancea că întreaga industrie auto mondială (pentru care lucrează și NTT Data) și-a frânat dezvoltarea, este în plin proces de restructurare și face concedieri.
Se pare că NTT Data a optat deja să reducă salariile celor care rămân în firmă. ”Celor care încă mai au proiect, li se taie deja toate bonusurile (denumite intern ”venituri variabile”). Acestea sunt sume plătite regulat sub formă de bonus, la care firma achită doar 10% impozit și nu sunt declarate ca salarii, la care taxele ar fi de 35%. Evident, pentru sumele respective nu se plătesc contribuții la pensii și, dacă ajungi șomer, nu vei primi indemnizație de șomaj proporțională cu acele venituri”, a scris un angajat NTT Data.
Angajații ar prefera să fie trimiși în șomaj, nu să fie forțați să își dea demisia. ”Ce nu înțeleg este de ce nu bagă lumea în șomaj, pentru că în aceste vremuri tulburi mai nimeni nu angajaează în domeniul IT software. Nu îmi explic de ce imaginea unei companii este pusă mult peste soarta unor zeci, poate chiar sute de oameni. Corporațiile au grijă doar de imaginea lor perfectă și mai ales de prețul acțiunilor pe bursă, iar săracii oameni care își aduc contribuția sunt aruncați ca niște măsele stricate, nici măcar trimiși în șomaj, ca să aibă parte de protecție legală (că nu putem strica imaginea din piață a firmei, nu-i așa?)”, a scris un angajat al NTT Data România, pentru sursa citată.
Angajații NTT Data care sunt în astfel de situații își pot împărtăși experiența în rubrica de comentarii!
--------------------
Drept la replică
NTT DATA are un flux pozitiv de personal, cu raport dublu în favoarea noilor veniți în echipa noastră
În urma unui set de informații inexacte publicate cu privire la activitatea NTT DATA, considerăm utilă atașarea poziției exprimate de echipa noastră, în primul rând pentru o informare publică obiectivă, corectă și clară.
Ne simțim nevoiți să respingem ferm afirmațiile care induc ideea unor schimbări masive de personal în cadrul NTT DATA. Dimpotrivă. Fluxul de personal la nivelul NTT DATA este pozitiv și datele constituie un argument concludent în acest sens: în 2023 am angajat de două ori mai mulți profesioniști care activează în echipa noastră, raportat la numărul colegilor care au ales să-și continue parcursul profesional în alte companii.
Echipa NTT DATA este adepta relațiilor pe termen lung cu colegii care aleg să ni se alăture. Peste 320 de profesioniști sunt alături de noi, de peste 7 ani. Alți aproximativ 670 de colegi au acumulat deja o vechime de peste trei ani în companie.
Vă comunicăm aceste date care reflectă, credem noi, mult mai corect imaginea NTT DATA. Un angajator consecvent care cultivă relații de colaborare pe termen lung, într-un domeniu competitiv și dinamic cum este industria IT.
Rămânem conectați la realitățile pieței și luăm decizii corecte pentru ca întreaga echipă NTT DATA să urmeze un parcurs comercial pozitiv. În acest registru înscriem inclusiv decizia de a gestiona un Bench de specialitate dimensionat la sub 5% din totalul angajaților noștri.
Vorbim despre colegi care deși nu ocupă un loc în producție, din cauza unor schimbări reale și naturale din piața producătorilor auto, au primit și primesc remunerație, programe de training sau reconversie profesională, după caz, din partea angajatorului. Este o măsură a respectului pe care NTT DATA îl are față de echipă. În aceeași linie includem transparența și comunicarea onestă și responsabilă angajat/angajator.
În interesul unei comunicări corecte și complete, subliniem că ponderea angajaților cărora compania le-a propus o soluție de încheiere amiabilă a colaborării nu depășește 2% din numărul total de angajați și colaboratori.
În încheiere, pentru a preveni formarea unui efect de tip ”fake-news”, NTT DATA își exprimă clar și fără echivoc planurile de a continua dezvoltarea departamentului EMBEDDED, la care faceți referire în articol. Modificările punctuale de personal din acest departament au la bază o stare de fapt: transformarea unei întregi piețe, așa cum am arătat și mai sus. Cu toate acestea, așteptările NTT DATA de la acest departament rămân în continuare ridicate și preconizăm o creștere sustenabilă de personal, direct proporțională cu cererile din piață, pe termen mediu și lung, concretizate în contracte și colaborări noi.
122 Comentarii
Oamenii Din Domeniul IT Sunt" Sclavi Și Sclave, Spre Exemplu, Vizionați Și Ascultați Cu Atenție Acest Video De Mai Jos Până La Final, Și Veți Afla Totul Despre Acest Domeniu IT De Sclavi Și Sclave:
https://www.youtube.com/live/fPwiHKh3JoE?si=scg5gg5xJkuqBd-z
Toți IT-iștii Și Toate IT-stele, Ar Trebuii Să Se Reprofileze… Citeste mai departe
Programatorii vor afla în sfârșit ce înseamnă să rămâi fără job întrucât propria invenție va lăsa șomeri. Pentru cei ce încă va mai mințiți și nu va pasă căutați interviul cu "șeful " de la Nvidia să vedeți cum orice copil fara să știe cod o sa poată crea ușor un software folosind AI. Îmi pare rău pentru voi sincer dar nu va strica aceasta minunata… Citeste mai departe
Când spuneam de ani de zile că NU le pasă corporațiilor de ”sclavii din dotare”, fix ei îmi spuneau că sunt ”conspirații”! Acuma, să-ți ia corporatristețea de mână, și să fie fericiți!
ofer cursuri calificare Zidari, faiantari si tamplari.
@jijiky: Ai puțină răbdare să vezi cum scoate afara foamea din casa programatorii, și uite așa învață cum se fac banii prin multa munca și sudoare fara pauza de cafeluță, biliard sau jocuri pe televizor, pe șantier nu găsești așa ceva
.
@Veniti in Politie. Avem nevoie de oameni inteligenti. Oferim salarii foarte bune si sa nu uitam ca va puteti pensiona cu 20 de ani inaintea celorlalti!: Pai da, se stie. Salarii nesimtite, pensii nesimtite, muncă puțină
Cum este lohn în textile, est lohn în IT. Asta nu înseamnă că programatorii români nu sînt buni. Înseamnă că anumite tehnologii, tehnici și cunoștințe nu ajung la ei.
Se bănuie, cel puțin în alte domenii ale ingineriei, că sînt structuri de care nu știm, de elită, unde se gândesc și se-mbunătățesc produse și tehnologii, se face cercetare adevărată,… Citeste mai departe
Cine nu-i din trib n-are nici o șansă.
Cum se face că nu s-au găsit cîțiva programatori în Cluj să scoată produsul lor, gândit de ei? Dacă lumea ar fi precum ni se zice acest lucru ar fi fără putință.
Ar fi bine ca cei din IT să spună cum stă de fapt treaba, cu lucruri bune și, mai ales, ne bune din domeniu; la ce programe, care fac rău oamenilor… Citeste mai departe
@Tudor: Unde-ti vinzi produsul? Nici americanii care nu-s in Silicon Valley nu reusesc sa vanda daca fac ceva. Crezi ca clujenii de 5 stele cumpara softul facut de tine?
Cu ceva ani in urma alta firma clujeana, a angajat oameni pe banda rulanta, sa treaca de 1000 de oameni ca sa fie atractiva pentru contracte, si la scurt timp a inceput sa ii concedieze. Carne de tun.
La Cluj firmelelor din IT le lipseste orice, banii, managementul dar nu oamenii. Aici sunt cateva mii de chelneri, geografi si istorici transformati… Citeste mai departe
@Mai tineti minte cand a facut Soft Vision concedieri...: la Cluj va lipsesc multe mai baieti asa zisi destepti!
Avem nevoie la vară și peste an băieți aleși. Dar să fie normali, să aibă corp uniform și bine e hilibrati dpdv emoțional. Lucrați acum la sală ca să reveniți la stare normală și un fizic ca în adolescență. Sunt și alte locuri de muncă bine plătite.
Corectie și corectare
pai IT-istii sunt pe PFA. Nu le mai da contracte si gata. Nici nu e concediere.
@adela: esti cam ingusta !
@RoccoSiFreddY: E BINE DACA E INGUSTA UNDE TREBUIE SI NU E FORJATA
Nu mai inteleg nimic, nu urmau sa angajeze mii de oameni dupa marele parteneriat cu bemveul? Dar nu ma mai mira nimic la o firma in care s-au facut mereu si se fac inca angajari pe criterii de frumusete, in frunte cu nevestele boss-ului care conduc azi firma. Punem pariu ca nicio bunaciune nu va zbura, indiferent cat e de incompetenta? E nevoie mereu… Citeste mai departe
@gigi kent: tu.nu ai cum.sa. intelegi deal-urile smart! Ramai la nivelul tau de clujjjjjean jet bejet!
@gigi kent: Atunci sunt și eu popă.
@gigi kent: frumoase? Mai iesi din casa:)))))
... jocul de sah e simplu ... daca stai in NTT si nu demisionezi ai sanse la un salar mai mare la BMW
... sau poate nu ? daca iesi in demisie si ai ceva bani pusi deoparte sa stai linistit si sa te pregatesti bine pt. viitorul interviu la BMW iti cresti sansele sa intri prin primii si poate chiar Lead ( Team, Technical, etc la BMW )
... BMW… Citeste mai departe
@BMW i angajeaza ... dar mai ieftin: ... as negocia un salar mai mic ca sa raman la NTT
... daca nu imi place proiectul sau m-am saturat pana peste cap de sefi, colegi, etc as negocia acel pachet de somaj, despagubiri, etc.
Se cauta forta de munca in agronomie .... acolo sigur nu se vor face niciodata concedieri... De mancarica va fi permanent nevoie..... IN rest, de "aplicatii" ce sa mai zic, s-ar putea trai bine mersi si fara 85% dintre ele.....
@Agro: Cumpara tractor si combina mai mare, si da afara jumate din tractoristi.
@Agro: Ias sa fii propriul sef, fara sa faci credit pentru tractor, etc., mai greu, ca concurezi cu cei care primesc zeci de mii de euro subventie pe an.
Ne tinem tare, nu raspundem cu demisie. Ne vedem de treaba ca avem si n-au decat ei sa ne dea afară.
@Dora: La NTT toti lucreaza pe SRL, deci nu e nici demisie nici concediere, pur si simplu inceteaza contractul intre doua persoane juridice.
@georgian: cam o treime suntem angajati. Sa nu generalizam
Lasă ba ca venim noi și va angajam cu miile. Ca sunteți deștepți, nu ca incetii aia la minte din Mumbai. Facem la voi un hub mondial de car cleaning.
Dumnezeu ne apara de toate rele-le trebuie doar sa crezi in puterea Lui cea Dumnezeiasca sii o sa a-i parte numai de fericire sii inpliniri numa-i sa-l primesti preacucernic in sufletul tau
Sii din IT sii din extile sa v-a ruga-ti mai mult sii o sa fie bine
@nu v-a face-ti griji: tu cum ai facut frate scoala, la seral , curatand rahatul la vaci ? In viata mea nu am vazut atatea greseli gramaticale intr-un text atat de cretin ma ustura si ochii uitandu-ma la ce ai scris
@Gingirica: mie mi s-o incalcit limba printre masele incercand sa "cetesc" teza lui de "doctore"
Tocmai ce era o stire saptamana trecuta ca bmw nu stiu ce va face cu firma asta… Pana la urma oriunde sunt suisuri si coborasuri…
Aia care sunteti concediati fiind angajati pe carte de munca: nu semnati nicio demisie fara sa primiti compensatorii suficiente (as cere echivalent a 6-12 luni de salar).
Cata vreme ati stat pe carte de munca ati dat la stat jumate din cat produceati. Acum e randul statului sa va protejeze: nu semnati demisia, iar cand va da afara, dati firma… Citeste mai departe
@Hank Rearden:
Ce să le facă statul?
Au plătit ceva impozite până acum ?
@Ce prost ești , prietene : lasa-l ca ăsta nu știe pe ce lume trăiește!
@Ce prost ești , prietene :
tinem pe banca IT--isti sau plătim blatisti... (grea decizie)
tinem pe banca IT--isti sau plătim blatisti... (grea decizie)
''Cei de pe bench, mă refer la cei care nu au pile în management,'' nu te referi la aia care stau pe bench, adica nu fac nimic toata ziua si iau salariu?
@Alex: exact asta ma intrebam si eu :))
@Alex: Probabil se referea la cei care sunt pe bench si nu fac nimic, dar nu au pile, cei care au pile pot sta in continuare fara astfel de sedinte 1:1
@Reta: mai bine unu la una
Romanii sunt mai prosti si mai lenesi
@pe usa din spate angajeaza indieni,paki...: ooopaaaa!
N-ai inteles nici de ce plateai numa' 10% taxe, nu?
@Ce nu înțeleg este de ce nu bagă lumea în șomaj: ăștia nu pricep multe. Știau doar sa guițe când a fost vorba sa-i taxeze și pe ei. Acuma luați cu pită! S-a cam terminat distracția. Sa vedeți și voi acuma cum e sa fi un salariat ca restul.
@...: am guitat noi dar stati sa vezi ce veti guita voi care nu lucrati in IT. Noi plecam din Romania sa lucram ca ITisti in afara dar voi aveti doar 2 variante: sa ramaneti sa va jupoaie Guvernul ca sa poata plati pensiile speciale sau sa mergeti la maturat strazile prin Italia, Germania, etc
@Gicutza: Duduie draga poate încă nu ai aflat că inteligența artificială o sa vă cam lase fără "giob" , așa că îți ****rez sa te pregătești emoțional și psihologic la a lucra pe bani putini că nu aveți alte calificări. Daca nu crezi sau te minți singura caută să vezi ce spune directorul de la Nvidia cum cat de curând orice copil poate sa creeze software… Citeste mai departe
Normal ar fi fost să aveți un sindicat care să se zbată pt angajați. Mai trist este faptul că o să-și reducă activitatea (până la desființare) și firmele conexe: curățenie, catering, paza... Și încă ceva: sunt acele vorbe din bătrâni: "meseria este brățară de aur", "orice pas spre progres înseamnă doi pași spre regres"... Sunteți tineri, fruntea sus… Citeste mai departe
@Maria: Experienta acumulata nu ne-o va lua nimeni. Avem niste ani lucrati aici si chair daca ne dau afară sunt optimistă că voi găsi. Am si niste bani pusi deoparte rezist 6 luni- 1 an pana iau ceva ca lumea.
@Dora: sigur vei gasi. Exact cum ai zis, experienta acumulata nu ti-o ia nimeni. Poti face un SRL ca sigur gasesti proiecte si mai poti si lucra de acasa.
Mult succes!
Timpul de astptare pentru Dacia (daca vrei tu sa alegi versiunea si dotarile suplimentare) e de 4 luni, au comenzi pana peste cap. Cum merge rau industria auto? Sau China si altii cumpara toate cipurile de tip auto, pentru drone, care vor fi trimise in Donbas/Taiwan/Transnistria, si nu se construiesc fabrici sa acopere cererea?
@.: se stă 4 luni deoarece nu au din ce le face
@Holostencu Florin: pentru ca sunt de unica folosinta.
WHAT??? Va rog sa va adresați avocaților...deoarece e o mare nedreptate ce se întâmplă.....așa câștigă TOATA LUMEA!!