Consiliul Concurenței nu a descoperit anomalii în creșterea prețurilor la carburanți: „Știu că nu consolează”


Consiliul Concurenței nu a descoperit nereguli în creșterea prețurilor la carburanți. Creșterile sunt, fără îndoială, substanțiale, chiar spectaculoase, dar nu au fost descoperite încă indicii cu privire la înțelegeri de tip cartel, spune vicepreședintele Consiliului Concurenței, Dan Virgil Pascu. 

Creșterile sunt, fără îndoială, substanțiale, sunt spectaculoase. O simt și eu ca persoană când merg la pompă și alimentez. Însă de partea cealaltă, a biroului, nu am descoperit încă indicii cu privire la înțelegeri de tip cartel", spune Dan Virgil Pascu, potrivit Mediafax.

Potrivit acestuia, curbele de preț din România „sunt paralele" cu cele „ale mediei din UE".

Știu că nu consolează. Avem putere de cumpărare mai mică. Însă piața benzinei este cel puțin europeană, iar cea a dieselului e globală. Aici noi nu avem instrumente de influențare a pieței”, a mai spus vicepreședintele Consiliului Concurenței.

Marți, președintele Consiliului a declarat că protestele faţă de preţul carburanţilor sunt perfect îndreptăţite, iar consumatorii au dreptul să fie nemulţumiţi şi să nu cumpere de la comercianţii care au preţuri foarte mari. Preţurile la carburanți au crescut constant în ultima vreme. Numai comparativ cu luna trecută, preţul mediu al unui litru de benzină s-a majorat cu 7.1%. Adică, un plin de 50 de litri costă acum cu 28 de lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile, iar unul de motorină cu 16 lei mai mult. 

Comentarii Facebook