Constructorii clujeni de la Diferit SRL, cunoscuți în trecut ca „firma de casă” a Primăriei Cluj, noi lucrări de 420 de milioane lei la un drum important
Constructorii clujeni de la Diferit SRL, cunoscuți în trecut ca „firma de casă” a Primăriei Cluj, câștigă lucrări de 420 milioane de lei pentru modernizarea unui drum important.
Firma Diferit SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, cunoscută pentru numeroasele sale contracte pentru drumurile din Cluj, va fi implicată acum și în modernizarea a 40 km de drum între Baia Mare și Satu Mare, un proiect evaluat la 420 milioane de lei.
Asocierea dintre companiile Diferit AG şi Diferit SRL, controlată de familia Petri, va executa o investiţie ce presupune modernizarea unui segment de drum în lungime de 40 de kilometri şi instalarea a patru staţii de încărcare rapidă pentru vehicule electrice, potrivit reprezentanților Consiliului Judeţean Satu Mare.
Traseul care va fi modernizat începe de la ieşirea din municipiul Satu Mare şi străbate localităţile Păuleşti, Ambud, Petin, Apateu, Corod, Culciu Mic, Culciu Mare, Cărăşeu, Lipău, Valea Vinului, Roşiori, Pomi, Borleşti, până la limita cu judeţul Maramureş. Modernizarea acestui drum va îmbunătăţi conectivitatea pentru mai mult de 115.000 de locuitori din satele şi comunele deservite, susțin cei de la CJ Satu Mare. „Din cauza stării accentuate de degradare a acestui drum, am fost nevoiţi să investim anual câte un milion de lei în reparaţii. În primăvara anului viitor vor începe primele lucrări, iar după modernizare drumul va aduce o serie de beneficii economice şi sociale.“, spun reprezentanții Consiliului Județean satu Mare.
Firma Diferit este bine cunoscută pentru lucrările efectuate pe multe drumuri din Cluj. A fost frecvent subiectul criticilor pentru calitatea lucrărilor sale. De exemplu, modernizările făcute au generat de multe ori nemulțumiri legate de întârzieri și calitatea execuției. De asemenea, firma a fost investigată în trecut de Consiliul Concurenței pentru posibile înțelegeri neloiale în cadrul licitațiilor publice, inclusiv în zona Clujului.
Afaceri prospere, în ciuda controverselor
Cifra de afaceri a DIFERIT SRL. a fost în 2023 de 144,821,720.00 RON, cu un profit de 10,221,865.00 RON. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 7.30%. DIFERIT SRL a raportat un număr de 153 angajați în anul 2023.
În același timp, Firma Diferit AG are o creștere exponențială în ultimii ani a cifrei de afaceri și a profitului. În 2023, cifra de afaceri DIFERIT AG S.R.L.. a fost de 114,133,800.00 RON, cu un profit de 13,470,306.00 RON. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 87.48%. Și toate astea, la un număr de doar 4 angajați raportat de DIFERIT AG S.R.L. în anul 2023.
4 Comentarii
0 infrastructura in oras sau in judet
vad bine, 4 angajati?!!?!? wtf restul sunt tzigani care muncesc la negru sa faca bani taranocilor de sefi de la bitrita
@blabla: Da, si capitaluri proprii de 200 de lei. Daca vreodata va da faliment, va raspunde doar pentru 200 de lei. Si eventualii creditori o sa ia o mare mooooie ! C-asa-i in tenis :))
@blabla: Da, si capitaluri proprii de 200 de lei. Daca vreodata va da faliment, va raspunde doar pentru 200 de lei. Si eventualii creditori o sa ia o mare mooooie ! C-asa-i in tenis :))