Duminica 22 Decembrie

Contractul cu Bechtel nu a fost reziliat. Despăgubirile cerute de americani nu s-au negociat


Contractul cu compania Bechtel pentru construcţia Autostrăzii Transilvania nu a fost reziliat luni, 27 mai, așa cum anunța ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova.

Rezilierea contractului este o chestiune de zile, mai sunt unele detalii de pus la punct în această perioadă”, a declarat agenţiei Mediafax ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură, Dan Şova.

Luni se încheie cu totul. Suma este stabilită”, a declarat zilele trecute Dan Şova, dar se pare că sunt probleme exact la negocierea despăgubirilor cerute de americani pentru a renunța la contract.

Proiectul de construire a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov - Borş, a început în anul 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă.

Compania a finalizat până acum 52 km de autostradă (Turda-Câmpia Turzii) din totalul de 415 km, iar termenul de finalizare a autostrăzii fusese stabilit iniţial pentru anul 2011 şi prelungit cu un an din cauza întreruperilor lucrărilor în 2005. Între timp, Bechtel a renunţat la partea de autostradă între Târgu Mureş şi Braşov.

După 11 ani de la semnarea contractului, statul român are 52 de kilometri de autostradă în funcţiune şi 1,4 miliarde de euro deja plătite.

Comentarii Facebook