Conturile Revolut nu mai pot fi poprite. Decizia justiției este clară


Judecătorii au decis că nu pot fi poprite conturile Revolut și nu pot fi blocați banii, în lipsa existenţei raporturilor juridice directe între Libra Internet Bank (deținătorul în România al conturilor Revolut) şi clienţii Revolut.

Soluţia obţinută, prin care se tranşează în mod corect această chestiune, fiind sancţionată depăşirea cadrului legal în care intervine poprirea, marchează revenirea la normalitate şi asigură pe viitor securitatea şi previzibilitatea activităţii bancare în relaţia cu clienţii”, a transmis casa de avocatură Suciu-Popa, reprezentanţii legali ai Libra Bank în această speţă.

În luna iulie a anului trecut, justiția din România a decis în două dosare ale unor clienți care au datorii la alte instituții bancare că și conturile de Revolut pot fi supuse popririi.

Conturile 

În România, conturile Revolut în lei sunt depozitate la Libra Internet Bank, în urma unui parteneriat semnat între cele două instituții, în anul 2020.

Cererile de poprire făceau referire la conturile Revolut ale debitorilor, însă doar Libra apărea în dosar în calitate de terț poprit.

În trecut, toate cererile în care se încerca poprirea unor conturi Revolut depozitate la Libra, au fost respinse în instanță, după ce Libra a susținut că nu poate da curs cererilor de poprire pe conturile clienților Revolut pentru că nu aceștia sunt titularii conturilor ci compania britanică.

Comentarii Facebook