Miercuri 20 Noiembrie

Cum arată noul Aeroport din Istanbul, de unde turcii conectează lumea. A costat cât 11 autostrăzi în România - FOTO


Aeroportul din Istanbul este în sine un obiectiv turistic. În numai cinci ani de lucru, turcii au reușit să construiască un aeroport al viitorului, care este acum numai pe jumătate funcțional, dar este un adevărat oraș. Pentru că pun preț pe confortul pasagerilor, s-a lucrat foarte mult și la detalii, de la faptul că este un ”silent airport”, adică nimeni nu urlă în permanență la sistemul de sonorizare după pasagerii întârziați, până la condițiile în care sunt primiți călătorii, faptul că au la dispoziție un hotel cu sute de camere, un duty free cât un mall și porți de îmbarcare inteligent gândite.

Aeroportul din Istanbul este important pentru clujeni deoarece este o poartă prin care se poate ajunge rapid spre sute de destinații din toată lumea. Turkish Airlines zboară de la Cluj-Napoca spre Istanbul de 3 ori pe săptămână, dar va zbura în fiecare zi. Din București, compania turcească zboară de trei ori pe zi. Creșterea numărului de zboruri vine la capătul unui plan pus la punct acum mulți ani, prin care Aeroportul din Istanbul devine cel mai important hub aerian din regiune. 

De ce să mergi în vacanță la Istanbul? Palatul Topkapî, Sfânta Sofia și Moscheea Albastră câteva motive. Shoppingul nu este de neglijat - FOTO / VIDEO

Turcii au închis vechiul Aeroport Atatürk, care era unul foarte mare, tocmai ca parte a planului de dezvoltare. Toate zborurile au fost mutate pe Aeroportul Internațional Istanbul. Construcția acestuia a început în 2013 și deja a fost dat în folosință jumătate, un terminal cu o capacitate de 90 de milioane de pasageri și două piste. La finalizare, Aeroportul va putea acomora 200 de milioane de pasageri și va avea zboruri spre 300 de destinații din toată lumea. 

kuleedit .jpg

Până la începutul anului 2020 va fi finalizată a treia pistă de aterizare / decolare, iar până în 2022 va fi terminată și a patra pistă și un nou turn de control. Al doilea terminal va fi dat în folosință până la finele anului 2022, cu a cincea pistă și un nou turn de control, al treilea la număr. Tot complexul va fi finalizat la finele anului 2028, cu a șasea pistă și un terminal satelit. 

Istanbul-Airport_IGA_Photo-Copyright_Murat-Germen_2018_24.jpg

Potrivit unui raport al Consiliului Internaţional al Aeroporturilor – regiunea Europa (ACI Europe), în februarie 2018, Aeroportul Ataturk era în top cinci aeroporturi care au avut o creștere a numărului de pasageri cu o rată de 17.7%. Aeroportul a fost în 2018 pe locul cinci în Europa în privința numărului de conexiuni directe și a volumului de zboruri, iar acest lucru va crește. 

Azi, de pe noul Aeroport din Istanbul sunt oferite 146 de destinații spre diferite continente și într-un interval de trei ore sunt dispobile legături spre mai mult de 120 de țări, peste 60 de capitale. În momentul în care tot aeroportul va fi funcțional vor fi peste 350 de destinații operate, ceea ce este incredibil. 

Acestea ar fi cifrele, dar senzația când ajungi în noul Aeroport este una de grandoare și de lucru făcut cu cap. Turcii au fost atenți de la modul în care arhitecții cu gândit acoperișul, la nevoia de spațiu, și până la cele mai mici lucruri. Apropo, noul Aeroport are niște guri de aerisire cu aer proaspăt la care dacă te uiți și afară este lumină se vede din orice poziție o semilună, simbol aflat și pe steagul național. 

Revenind la Aeroport, spațiile sunt grandioase și nimeni nu se simte înghesuit. Când va fi finalizat, Aeroportul va acoperi o suprafață de 76,5 milioane de metri pătrați, iar investiția totală se va ridica la 10,2 miliarde de euro. Ca să înțelegem mai bine nivelul, în România, 10 miliarde de euro ar costa construcţia a 11 autostrăzi din masterplanul Ministerului Transporturilor, însumând 1.200 km de autostradă.

Legătura cu Istanbulul acum se face cu mijloacele de transport în comun sau cu taxiul, dar în curând va fi dat în folosință un metrou pe distanța de 35 de kilometri. 

Zona de duty free va mulțumi pe orice împătimit al shoppingului, având 53.000 metri pătrați, cu brandurile cele mai celebre din lume, iar pentru gustări și băuturi este un alt spațiu uriaș de 32 de mii de metri pătrați. Cei care zboară cu legătură, iar timpul de așteptare este mai lung, pot apela la hotelul cu 451 de camere din interiorul Aeroportului.

IGA_1232.JPG

Zona de lounge este greu de descris în cuvinte. Practic sunt patru lounge -uri, în care pasagerii sunt răsfățați cu mâncare și băuturi. Sunt și zone de relaxare pentru pasagerii care plătesc mai mult și vor confort mai mult, chiar și camere de odihnă, cu dușuri. 

20190618_171231.jpg

20190618_162959.jpg

20190618_163045.jpg

20190618_170325.jpg

Parcarea nu este de neglijat, având o suprafață de 1.266.000 mp, cu o capacitate de 40.000 de autoturisme o dată.

20190618_150618.jpg

La finalul proiectului, Aeroporul din Istanbul va avea 225.000 de angajați. Timp de 25 de ani, Aeroportul este gestionat de IGA, un grup format din companiile Kalyon, Cengiz, Mapa şi Limak, iar după această perioadă aeroportul va intra în exploatarea statului.

20190618_150452.jpg

20190618_151021.jpg

Comentarii Facebook