Duminica 22 Decembrie

Cum explică Electrica faptul că în facturi nu apare nimic compensat sau plafonat. E haos și bătaie de joc!


Electrica Furnizare susține că plafonările și compensările nu se văd acum în facturi, dar se vor vedea. Nu se știe când. 

”Având în vedere atât prevederile OUG 118/2021 modificată și completată cu Legea nr. 259/2021 și OUG 130/2021, cât și ale Legii nr. 226/2021 privind facilitățile acordate consumatorilor de energie electrică și gaze naturale pentru plata facturilor aferente sezonului rece, Electrica Furnizare a demarat o serie de optimizări ale sistemului informatic de facturare care să permită evidențierea în cadrul facturilor de energie a compensării, plafonării, exceptării de la plată și a măsurilor de protecție a consumatorilor vulnerabili. 

Astfel, deși facturile de energie electrică și gaze naturale emise de Electrica Furnizare aferente consumului realizat în intervalul noiembrie 2021-decembrie 2021 nu conțin momentan mențiuni cu privire la plafonare, compensare, exceptare de la plată și măsurile de protecție a consumatorilor vulnerabili, compania își asigură clienții de faptul că vor beneficia de facilitățile prevăzute de lege pentru toată perioada de aplicare a acestora. Facilitățile neacordate de la începutul lunii noiembrie 2021 și până în prezent vor fi oferite clienților noștri, retroactiv și integral, după citirea echipamentelor de măsurare a energiei, odată cu regularizarea consumului pentru întreaga perioadă de aplicare a măsurilor de sprijin, respectiv noiembrie 2021-martie 2022”, spun cei de la Electrica.

Totul este o bătaie de joc. Legea trebuia deja aplicată, fiind emisă la finele anului trecut. Probabil, compensările vor fi acordate la vară. 

Comentarii Facebook