Duminica 22 Decembrie

Cum își bate joc CFR Călători de clienți. Aventură de la Predeal la Cluj - FOTO

 

Drumul de la Predeal la Cluj-Napoca a durat circa 8 ore și a costat de persoană, la clasa a doua, pentru că la prima clasă nu erau bilete, circa 75 de lei. 

 

Norocul a făcut că am cumpărat biletul cu o zi înainte, pentru că în ziua călătoriei ar mai fi fost numai locuri în picioare, așa cum au stat foarte mulți dintre cei cu care am călătorit. Doamna de la casa de bilete a fost amabilă, ne-a încasat banii, dar nu ne-a spus că unul dintre bilete era pe un scaun care era jumătate cât cele normale. Am aflat ulterior că acele locuri ar fi pentru copii, dar CFR Călători le taxează la preț întreg.

 

Am urcat în tren, care a fost punctual, iar în vagon am constatat cât de mici erau scaunele de la geam, care erau vândute, repet, la preț întreg. La apariția ”nașului”, l-am întrebat de ce își bat joc de călători, iar acesta a spus că el este ”un simplu funcționar. Acele locuri sunt pentru copii și nu știu de ce se vând pentru adulți”. Nici el, dar nici doamna de la casa de bilete nu sunt vinovați și probabil nici șefii de la CFR Călători. Vinovați suntem noi, pentru că mai folosim aceste servicii jalnice.

 

La fel de ciudat este de ce pe relația Predeal - Cluj-Napoca trenul are numai 2 vagoane, în timp ce pe culoarul trenului erau oameni care stăteau în picioare. Explicația ”nașului” a fost că CFR Călători ”nu prea mai are vagoane”.

 

Răspunsurile nici nu mai trebuie date, pentru că nepăsarea celor care condus această instituție falimentară și total politizată este evidentă. 

 

Comentarii Facebook