Cum să eviți cozile la abonamente și biletele CTP Cluj-Napoca. Iată câteva metode simple care te scutesc RAPID de statul la coadă


Anunț privind cozile la Centrele de vânzare C.T.P. și programul de funcționare

Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. informează călătorii că, pentru a evita cozile la Centrele de vânzare, abonamentele și biletele de transport pot fi achiziționate de la cele 62 de automate din stații. De asemenea, biletele pot fi achiziționate prin aplicația mobilă „24Pay” sau prin SMS și plătite cu cardul bancar direct în mijloacele de transport.

Situația cozilor a apărut în urma perioadei lungi de concedii și a vacanței de sărbători, precum și din cauza reînnoirii abonamentelor pentru pensionari care nu s-au prezentat în ultimele luni ale anului 2024.

Studenții își pot prelungi abonamentele lunare la automate, înainte de expirarea abonamentului de pe card.

Pentru a reduce timpul de așteptare, C.T.P. invită călătorii să consulte programul centrelor de vânzare și să le viziteze în intervalele mai puțin aglomerate.

Programul centrelor de vânzare:

  • CTP Carduri OPERA: 06:00 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • Primăria Centrală: 08:00 - 15:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • Memorandumului Sud: 06:00 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • CTP Carduri Bd. 21 Decembrie: 06:00 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • CTP Carduri ARTE PLASTICE: 05:30 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • CTP Carduri MINERVA: 06:00 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • CTP Carduri BUCIUM: 05:30 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • Primăria Zorilor: 08:00 - 17:15 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • Primăria Grigorescu: 08:00 - 15:45 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • CTP Carduri P-ta 1 Mai: 07:30 - 15:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)
  • CTP Carduri P-ta Garii SUD: 06:00 - 21:30 (Luni - Vineri), Închis (Sâmbătă-Duminică)

Compania de Transport Public Cluj-Napoca S.A. recomandă utilizarea metodelor alternative de achiziție pentru a evita aglomerația la ghișee.


image.png

Comentarii Facebook