Duminica 22 Decembrie

Cum va arăta super autostrada din jurul Mării Negre. Rusia a început lucrările

 

Rusia a anunțat că încep lucrările la unele porțiuni de autostradă care vor face parte din uriașul proiect al unei ”centuri” a Mării Negre.

 

Ruşii au anunţat că vor demara în acest an lucrările de construcţie a porţiunilor de autostradă de pe teritoriul lor (Krasnodar-Rostov pe Don şi Nalcik-Vladikavkaz-graniţa cu Georgia). Oficialii ruşi au comunicat că este aşteptată şi implicarea Uniunii Europene pentru porţiunile din România, Bulgaria şi Republica Moldova. Teoretic, totul ar putea fi gata în 2020”, scrie Adevarul.ro.

 

Informaţiile publicate recent pe site-ul oficial al Asociaţiei Mondiale a Autostrăzilor acreditează ideea că Rusia a iniţiat oficial implementarea proiectului cunoscut sub numele de Drumul de Centură al Mării Negre (Black Sea Ring Project).

 

Proiectul a fost lansat în dezbatere în 2006, la summitul Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), fiind aprobat de toate statele membre la întâlnirea de la Istanbul (2011), după care a fost trecut pe linie moartă din cauza adâncirii crizei mondiale.

 

După cum este prevăzut în documentaţia aprobată de OCEMN, proiectul implică realizarea unui sistem de autostrăzi cu patru benzi de circulaţie, prin care se vor lega ţările din jurul Mării Negre şi care va avea o lungime totală de aproximativ 7.140 km.

 

Ţările semnatare ale convenţiei sunt Turcia, Georgia, Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, România, Grecia şi Bulgaria. În acelaşi timp, la proiect s-au alăturat şi Armenia, Azerbaijan, Albania şi Serbia, care vor fi conectate la această magistrală prin rute suplimentare.

 

Autostrada inelară ar urma să realizeze conexiunea dintre câteva oraşe importante, precum Istanbul şi Edirne din Turcia, Batumi şi Poti din Georgia, Novorossiysk, Rostov-pe-Don şi Taganrog din Federaţia Rusă, Mariupol, Melitopol şi Odesa din Ucraina, Chişinău din Republica Moldova, Iaşi şi Bucureşti din România, Haskovo din Bulgaria, Komotini şi Alexandroupolis în Grecia. În România ar urma să meargă (cale de 420 de kilometri) pe traseul: frontiera cu Republica Moldova-Huşi-Bârlad-Tecuci-Focşani-Buzău-Bucureşti-Giurgiu (cu un „apendice” Huşi-Vaslui-Iaşi).

 

De la Giurgiu sunt două două variante: prima către Istanbul şi până la Soci (via Georgia), a doua către Sofia şi apoi către Grecia, Albania şi Serbia.

Comentarii Facebook