Miercuri 18 Decembrie

Cursa Cluj - Amsterdam, de anul viitor


De anul viitor, ar putea sa fie introdusa o cursa aeriana directa intre Cluj Napoca si Amsterdam, a anuntat presedintele Consiliului Judetean (CJ) Cluj, Alin Tise.


Zborul vine ca un raspuns la prezenta in numar a oamenilor de afaceri olandezi in Cluj. Discutia a fost abordata de Alin Tise la intalnirea avuta cu ambasadorul Olandei la Bucuresti, Tanya van Gool, la deschiderea Consulatului Onorific al Olandei la Cluj.

"Discutia cu ambasadorul Olandei s-a axat si pe legatura directa pe care Clujul ar trebui sa o aiba cu Olanda. Acum nu avem o cursa aeriana directa, ci numai prin Bucuresti, spre Amsterdam. Dorinta noastra este ca anul viitor sa reusim sa avem o cursa aeriana directa spre Amsterdam, prin Tarom sau printr-o alta companie. Acest lucru va ajuta foarte mult investitorii olandezi care vor putea, astfel, sa ajunga mai usor la Cluj", a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.

Viitoarea cursa ar putea fi operata fie de Tarom, fie de un alt operator aviatic.

Consulatul Olandei la Cluj Napoca a fost deschis in prezenta ambasadorului Olandei la Bucuresti si va deservi cinci judete din Nord-Vestul tarii.

Comentarii Facebook