Duminica 22 Decembrie

De ce plătesc românii mai mult pentru alimente. Țara noastră are cea mai mare inflație din Europa!


Inflaţia din ţara noastră este la un nivel de care restul Europei a scăpat încă de la începutul anului. Avem o inflaţie pentru luna februarie de 7,23%, într-o uşoară scădere faţă de ianuarie. Chiar şi aşa, este cea mai mare dintre toate ţările europene, acolo unde media este de 2,6%.

Principalul motiv al creşterii preţurilor este legat de dependența ţării noastre de importuri. Pentru a produce ceva în România, trebuie să aducem în ţară o cantitate semnificativă de materii prime, inclusiv energie. Iar ce nu se poate produce la un nivel suficient, precum multe dintre alimente, se importă.

Creșterile de prețuri la nivel global pentru aceste importuri pot amplifica inflația internă mai mult decât în țările cu o mai mare autosuficiență.

„Luna februarie a fost una mai complicată, de ce? Pentru că am avut și o presiune pe combustibili, mai ales pe plan internațional s-a răsfrânt asupra prețurilor combustibililor, pe plan local și, în consecință, cifra a rămas peste 7”, a declarat Dan Suciu, purtător de cuvânt BNR.

Pe de altă parte, sectorul producător din România are o capacitate limitată de a absorbi șocurile de costuri, fără a le transfera în prețuri.

„În momentul de faţă guvernul este un producător de inflaţie pentru că această ordonanţă numită trenuleţ aduce greutăţi în plus pe producători, greutăţile acestea vor intra în costuri, costurile în preţuri, deci preţurile vor fi mai mari”, a declarat Mircea Coşea, profesor de economie.

Aşa ajungem să avem preţuri semnificativ mai mari decât în restul Europei. Spre exemplu, pentru produse din carne plătim cu 8% mai mult faţă de februarie 2023. Şi peştele este mai scump, dar şi brânzeturile. Legumele şi fructele au şi ele scumpiri, dăm exemplu conservelor de fructe, iată, cu 13,3% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. De altfel, prognozele de la începutul anului au arătat că rata inflaţiei va fi ridicată în primele luni din 2024, până în perioada Paştelui, scrie Antena 3 CNN. 

Comentarii Facebook